stiluri de parenting

Am discutat până acum, în articolele trecute, despre un singur stil de parenting, pe care îl integrez eu în viața copilului meu: parenting-ul necondiționat m-a cucerit prin multe argumente, unele științifice, altele de ordin moral, iar altele pur și simplu de bun-simț. Însă, după cum spuneam și în descrierea blogului,  nu vreau să mă rezum la experiența mea. Ar fi o perspectivă unilaterală, subiectivă, care nu poate aduce plus-valoare altor categorii de oameni decât cei care sunt de acord cu principiile mele. Totuși, informația nu merită tranșată până ne acoperă propriile vanități. Informația trebuie transmisă ca atare, rolul fiecărui cititor fiind acela de o analiza critic, respinge sau internaliza.

Astăzi vreau să sintetizez stilurile de parenting definite de Diana Baumrind. Baumrind a observat că preșcolarii pe care îi întâlnea afișau frecvent trei tipuri diferite de comportamente și fiecare comportament era strict legat de un stil specific de parenting. Au urmat apoi o serie de interviuri și analize prin care a identificat trei tipuri inițiale de parenting: parenting-ul de tip autoritar, parenting-ul de tip autoritariv și parenting-ul de tip permisiv. Lucrurile acestea se întâmplau în 1967.

În 1983, Maccoby și Martin au extins cele patru tipologii prin divizarea stilului de parenting permisiv în: indulgent-permisiv și neglijent-permisiv.

Cele 4 stiluri de parenting sunt caracterizate pe baza a două dimensiuni ale comportamentului părinților:

  • nivelul de solicitare: se referă la modul în care părinții își controlează copiii și le cer maturitate
  • responsivitate: se referă la gradul la care părinții acceptă și sunt sensibili nevoilor emoționale și de dezvoltare ale copiilor lor.

Stilul de parenting autoritativ

Nivel de solicitare ridicat. Responsivitate ridicată. 

Părinții autoritarivi sunt responsivi și empatici, dau curs nevoilor de dezvoltare ale copilului și țin cont de etapa de dezvoltare în care se află acesta. Au pe de altă parte, așteptări mari în ceea ce privește realizările și gradul de maturitate pe care trebuie să le îndeplinească copilul. Părinții autoritarivi setează limite și le întăresc prin discuții libere și raționale. Sunt afectuoși, susținători și încurajează independența copilului. Acest stil se mai numește și Stilul de Parenting Democratic. 

Copiii părinților autoritarivi:

  • par că sunt fericiți și mulțumiți
  • sunt mai independenți
  •  au succes academic
  • dezvoltă o stimă de sine necondiționată
  • interacționează cu alții prin abilități sociale compentente
  • se bucură de o sănătate mentală mai bună – mai puțină depresie, tendințe de sinucidere, delincvență sau abuz de alcool sau substanțe narcotice
  • afișează tendințe non-violente

Stilul de parenting autoritar

Nivel de solicitare ridicat. Responsivitate scăzută

Deși numele “autoritar” este apropiat de cel “autoritariv”, între cele două stiluri nu poate exista un semn de echivalență. Ambele tipuri de parenting solicită standarde înalte, însă părinții autoritari solicită și o obediență absolută din partea copiilor, folosind frecvent fraze de genul “pentru că așa spun eu!”. Părinții autoritari folosesc o formă de disciplină aspră și utilizează de multe ori pedeapsa pentru a controla comportamentul copiilor. Ei nu sunt responsivi nevoilor copilului și nu sunt nici foarte afectuoși.

Copiii părinților autoritari:

  • dau impresia că sunt nefericiți
  • nu sunt independenți
  • par nesiguri
  • nu au o stimă de sine puternică
  • afișează multiple probleme comportamentale
  • nu au performanțe școlare bune
  • nu dau dovadă de competențe sociale
  • sunt suspectibili de probleme de ordin psihologic

Părinții indulgenți-permisivi

Nivel de solicitare scăzut. Responsivitate ridicată

Părinții permisivi setează foarte puține reguli și nu le întăresc. Sunt indulgenți și afectuoși dar nu le place să spună nu și să își dezamăgească copiii.

Copiii părinților indulgenți-permisivi:

  • nu pot urma reguli
  • au cel mai precar autocontrol
  • au tendințe egocentrice
  • întâmpină probleme în interacțiuni sociale și relații

Parentingul neglijent (Neimplicat) 

Nivel de solicitare scăzut. Nivel de responsivitate scăzut

Părinții neglijenți nu setează nici limite, nici standarde. Sunt indiferenți față de copiii lor, față de nevoile acestora și sunt total neimplicați în viața lor. Acești părinți tind să aibă probleme mentale precum depresie maternă, sau au fost victime ale abuzului fizic sau neglijenței când erau copii.

Copiii părinților neglijenți:

  • sunt impulsivi
  • nu își pot autocontrola emoțiile
  • sunt predispuși delincvenței și adicțiilor
  • au probleme psihice: comportament suicidal în timpul adolescenței.

Citind, aceste informații, nu mi se pare că pot numi prea multe diferențe între parenting-ul necondiționat promovat de Kohn și stilul de parenting autoritariv promovat de Baumrind.

Voi ce spuneți?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here