brioșe cu căpșuni, carob și cocos

Brioșele astea ne-au salvat de pe vremea începutului autodiversificării. Îmi amintesc (nu a trecut așa de mult timp dar expresia crește expertiza, că îi pregăteam brioșe cu orice: fructe, pui, sparanghel, pește. Erau foarte ușor de manevrat și suficient de moi să le poată gestiona la o vârstă așa de micuță. Puteți găsi alte rețete de brioșe aici și aici. Carobul sau pudra de roșcove este iarăși un ingredient de care m-am folosit des. Înlocuiește foarte bine cacaua. Pentru bebeluși este o proteină completă și o sursă foarte bună de antioxidanți (polifenoli), fibre, fier și conține și foarte mult calciu. A început să capete recent teren în rândul recomandărilor nutriționiștilor. Eu am găsit pudra de roșcove bio în Bebetei.

De obicei nu folosesc îndulcitori când există și fructe în compoziție. Albert nu e obișnuit cu îndulcitorii și e bine să rămână așa cât mai mult timp. Sunt bucuroasă că am găsit o creșă care respectă directivele OMS în totalitate. Pentru mămicile din sector 2 sau 3, v-o recomand cu căldură. Se numește Little Star, dar voi scrie despre ea pe larg în curând.

Ingrediente

  • 2 linguri de mascarpone
  • 100 ml lapte
  • 3 ouă
  • 5 linguri de făină
  • 1 lingură și jumătate de carob
  • o linguriță praf de copt bio (îl găsiți în DM)
  • 8-9 căpșuni coapte tăiate bucățele
  • fulgi de cocos

Mod de preparare

Se separa gălbenușurile de albușuri.

Albușurile se bat spumă.

Peste gălbenușuri se toarnă laptele, mascarpone, făina, carobul și praful de copt și se mixează bine.

Se adaugă apoi căpșunile în compoziție și la final albușurile cu mișcări de sus în jos.

Se pun apoi în forme de brioșe la 150-180 de gr până trec testul scobitorii.

Eu am presăra și câțiva fulgi de cocos deasupra.

Să aveți poftă 🙂

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here