Tantrumurile astea…încep când îți e lumea mai dragă și nu se termină atunci când consideri tu că tocmai ți s-a atins limita maximă de suportabilitate. Mai durează încă puțin peste. Și ia atunci de aplică toate tehnicile posibile și recomandate de relaxare, yoga, mindfulness, transă, you name it.

În ultimele două zile am dormit în medie câte 5-6 ore pe noapte și m-am trezit în plânsete și sughițuri. Ultimii molari, cam întârziați, au venit de data asta și cu cele mai nasoale tantrumuri pe care le-am bifat până acum cu Albert. Pentru că acum e conștient de mult mai multe lucruri și e în perioada în care îți răspunde la orice cu nu, refuză orice i-ar putea face bine. Și se enervează că încerci. Se enervează când faci orice pe lângă durerea lui. Și atunci începe calvarul.

Az-dimineață la 5 eram în picioare amândoi prin casă, el urlând și eu cu ochii lipiți încercând să mă țin bine de cana de cafea și să nu i-o scap din greșeală în cap. Și îmi aminteam cum îmi povestea o prietenă cum i-a turnat supa cremă de broccoli băiatului ei în cap. De nervi. Adevărul e că de multe ori îți vine să urli și tu odată cu el să vezi care duce mai mult.

Știți clipurile alea funny în care mama începe să imite copilul în mijlocul unui tantrum, să se tăvălească pe jos și să arunce cu toți pufuleții care nu erau destul de portocalii? Și eu fac asta constant și nu m-am făcut vlogger până acum, dar mult nu cred că mai am. Nici resurse nu mai am. Până mâine când se pare că se refac așa cum se reface stamina în Starcraft. Sau care naiba o fi fost cu stamina și energy și healing.

Și apropos de stamina, la Albert plastilina e stanina și nu cred că v-am spus până acum cât iubesc această invenție soră cu genialitatea când vine vorba de tratat tantrumuri.

Dar să începem cu ziua de duminică, a treia zi de erupție și ultima noapte de război, sper. După cum spuneam, la 5 am eram deja în picioare cu Nurofenul într-o mână și batista înghețată în cealaltă. Le țineam degeaba pentru că Albert plăngea intonat și grav, făcând ture dintr-o cameră în alta. L-am convins până la urmă să ia Nurofen și am început să ne jucăm cu lego. Eu am construit o bibliotecă și un wc, el nu știu ce a făcut cu ele pentru că jocul ăsta parcă îmi ia mințile. Pe la 9 încep iar urletele. Și atunci soțului îi vine minunata idee să mergem să inotăm. Cred că am ajuns la Daimon în maximum o oră.

Acolo, ce să vezi? Nu mai durea niciun dințișou’. Și nu a mai durut niciunul cât am stat acolo. A fost o zi care a început ca un coșmar, a continuat superb și s-a finalizat cu un mare tantrum. Asta e,nu le poți avea pe toate. Tantrumul de final s-a întâmplat pentru că oboseală fantastică (nu am reușit să plecăm de la piscină decât după vreo 4-5 ore) și nu a mai dormit deloc. Am apelat la minunata stanina și când l-a văzut pe 1 modelat a rămas vrăjit. A adormit în sfârșit.

Ce voiam să spun…erupțiile sunt mult mai nasoale acum decât erau atunci, la început. Muult mai nasoale. E conștient că îl doare, știe că tu ai resurse magice cu care îl ajuți de obicei și le așteaptă și acum. Și apoi nu le vrea. Dacă aveți o zi de genul celei de mai sus, făceți-vă un cadou în mijlocul haosului și mergeți la inot. Sau la o plimbare într-un loc absolut nou care să îl fascineze. Curiozitatea omoară pisica dar calmează și dințișou’ și te relaxează și pe tine. E win-win. Vă asigur.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here