Știm cu toții că rata de obezitate în cadrul copiilor mici s-a dublat în ultimele decenii. Este o realitate pe care o cunoaștem și căreia îi găsim ca principal vinovat factorul genetic. Iar el este pe lista vinovaților, fără îndoială. Însă părinții joacă un rol esențial în crearea climatului în care se desfășoară mesele în familie; ei controlează ce este oferit la masă, mărimea porțiilor și contextul social în care se desfășoară mesele și gustările, atribuindu-le practic un ton emoțional. 

Să ne imaginăm că e ora mesei și ai pregătit o masă corectă din punct de vedere nutrițional, gătită corespunzător și cu multă grijă. Iar răspunsul micuțului este o mare grimasă de refuz după prima înghițitură. Poate și un castron aruncat peste capul tău. E frustrant. Am trecut toate prin asta măcar o dată. Într-un caz mai nefericit, scenariul se repetă des. Și în ciuda eforturilor tale, copilul alege tot o felie de pâine cu unt sau cine știe ce smântână cu cireșe și o bucată de pește. Tentația să insiști e mare. Poate ai implorat, ai amenințat chiar forțat copilul să mai ia măcar câteva înghițituri pentru că știi cât de importanți sunt acei nutrienți pentru el.

Am o veste proastă. Gradul de control pe care îl exerciți în timpul meselor poate genera o serie de probleme serioase legate de alimentație pe viitor. În special cele legate de greutate.

Un studiu publicat de recent, disonibil aici  a analizat mai multe familii care aveau un copil mic cu risc de obezitate, cu condiția ca cel puțin unul dintre părinți să fie supraponderal sau obez. Cercetătorii au încercat să determine dacă gradul de control parental definit fie prin restricționarea anumitor alimente, fie prin presiuni făcute asupra copilului de a consuma anumite alimente, poate genera obiceiuri alimentare nesănătoase.

Familiile participante au fost împărțite în două grupuri:

  1. Grupul de testare a folosit un sistem denumit Împărțirea Responsabilităților (DOR – Division of Responsibility) prin care părinții și copiii primeau roluri limitate în cadrul meselor, iar limitele nu puteau fi încălcate: părinții serveau masa, îi stabileau orarul și locația, iar copiii decideau dacă doreau și cât doreau să mănânce.
  2. Grupul de control își desfășura mesele în mod obișnuit.

Cercetătorii au descoperit că presiunile aplicate de părinți au crescut în cadrul grupului de control și s-au diminuat în cadrul grupului de testare DOR. În cadrul grupului de control, copiii care primeau restricții în a consuma anumite alimente aveau tendința să consume o cantitate mai mare de mâncare mai târziu. În mod contrar cei care erau presați să mânânce un anumit aliment arătau un interes vizibil scăzut pentru el mai târziu.

Studiul menționează și faptul că există o literatura bogată prin care s-a demonstrat că gradul mai pronunțat de control parental își are rădăcinile în insecuritățile părinților față de imaginea asupra propriului corp, asupra propriilor tulburări alimentare și asupra propriilor dificultăți de recunoaștere a semnalelor de foame și sațietate.

Părinții cred în general că încurajează adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase dar rezultatele sunt aceleași: fie copilul începe să ignore semnalele pe care corpul i le transmite și continuă să mănânce atunci când nu îi mai e foame, crescând riscul de obezitate, fie se revoltă împotriva controlului parental și dezvoltă o tulburare de alimentație.

Sursă: Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics

Sursă foto: Dailymail

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here