copil care nu doarme singur
Frica unui copil pexels.com

În timp ce îmi beam cafeaua azi-dimineață și răsfoiam Faceebok pe balcon, am găsit o postare dintr-un grup de sprijin pentru mămici care poate fi reformulată cam așa: am un copil de x ani (să spunem 5 ani) și nu vrea să doarmă singur noaptea pentru că îi este frică. Cum aș putea face să îl conving să doarmă singur? Îi tot spun că frica nu e normală și că e băiat mare.

Din punctul meu de vedere sunt două greșeli fundamentale aici:

1. Copilul nu este mare, ceea ce survine în mod evident și automat când îi pronunți măcar vârsta: 5 ani. La vârsta de 5 ani e cumva anormal să ne așteptăm la autonomia copilului în acest scenariu și voi explica mai jos și de ce.

2. Stereotipuri de genul:  frica lui nu este normală. Aici intervine tot automat întrebarea: pentru cine? Pentru că dacă te iei pe tine ca sistem de referință, poate că acea frică nu e normală sau e nejustificată. Însă dacă te raportezi totuși la el, frica fiind a lui, începi să realizezi că e cât se poate de normală și fundamentată.

Sunt multe studii care au atestat de-a lungul timpului că fricile pe timpul nopții sunt foarte comune în cazul copiilor. Trebuie adăugat faptul că în foarte multe culturi, copiii mici dorm împreună cu părinții. Presiunea aceasta de a-l culca pe cel mic în camera lui e întâlnită mai ales în Occident.

Separarea nocturnă poate crea o anxietate foarte puternică. De-a lungul istoriei, strămoșii noștri erau vânători iar copiii acestora erau foarte vulnerabili dacă erau lăsați singuri. Pe atunci, a lăsa un copil singur noaptea însemna abandon și, de foarte multe ori, moarte sigură. Frica aceasta nocturnă a evoluat tocmai pentru a ne ține copiii aproape și în siguranță. Ca arhetip.

În societatea de astăzi, foarte puțini copii se mai tem de atacurile predatorilor. Dar tendința de a dezvolta temeri nocturne s-a păstrat și nu trebuie să uităm faptul că orice copil la acea vârstă are dificultăți în a separa realitatea de fantezie. Încercați să faceți un exercițiu de memorie: ce vă speria cel mai tare când erați mici? Vreun strigoi poate, vreun spirit sau monstruleț pe care l-ați văzut fără să vreți la TV sau vi s-a citit despre el prin cărți? Vă mai amintiți cum vă simțeați? Eu îmi amintesc foarte bine. Și eram ceva mai mare când am văzut Poltergeist. Cred că aveam 7-8 ani. Normal că nu trebuia să văd așa ceva. Dar am găsit o metodă și am văzut filmul. Și atunci episoadele mele de frică pe timpul nopții s-au agravat foarte tare pentru că trebuia să dorm singură.

Să trecem la niște date pe care le-am găsit răsfoind studii legate de fricile și temerile copiilor:

Anxietățile lor trebuie luate în serios. Pentru că o anxietate refulată de răspunsuri pripite de-ale noastre:ești mare, trebuie să dormi singur, nu ai de ce să îți fie frică, nu e nimeni în cameră, duce la producerea de cortizol, care este un hormon al stresului și inhibă dezvoltarea normală a creierului copilului.

Mai departe, pentru ca un copil să fie apt (când spun apt, mă refer la a avea capacitățile fizice și cognitive necesare) de a răspunde cu succes anxietăților, el va avea nevoie de:

  • abilitatea de a-și controla impulsurile
  • capacitatea de a distinge realitatea de fantezie
  • abilitatea de a conștientiza și de a formula niște concluzii logice.

Toate lucrurile acestea se vor întâmpla în jurul vârstei de 5-6 ani, atunci când lobul frontal începe să i se maturizeze, el fiind responsabil de capacitatea de analiză, de soluționare a problemelor și de gândire în perspectivă.

Ce ne rămâne nouă de făcut?

  1. Putem începe să ne dezicem de presiunea de a culca un copil mic singur, pentru că așa e normal, așa spun nu știu ce directive de parenting și alte prietene deja dorm fără copii.
  2. Nouă ne revine sarcina de a discuta cu copilul diferența dintre ficțiune și realitate și de a le răspunde empatic temerilor diverse: că e vreun monstru în dulap, sub pat etc.
  3. E utilă o sumă a tuturor momentelor stresante prin care poate trece un copil și pe timpul zilei.

În orice caz, un răspuns empatic și o tranziție ușoară sunt cele două ingrediente, cred eu, pentru a le face viața de noapte mai ușoară. Tendința asta de a grăbi lucrurile s-ar putea să înrăutățească lucrurile pe viitor. Pentru că din copilăria mică ni se trag toate tiparele, unele eficiente, altele bolnave. Există acum o scală de măsurare a anxietății copilului. Poate ajută.

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here