Sursă foto: https://topicsmentalhealth.wordpress.com/category/amnesia/

Când fac de multe ori exerciții de memorie cu mine sau alții, îmi dau seama că majoritatea avem primele amintiri pe la 3 sau 4 ani. Eu am fost singura de până acum care a reușit să scormonească o amintire de la 2 ani, însă e de înțeles, având în vedere natura ei. Execuția soților Ceaușescu, ai mei fericiți, urmărind imaginile de pe singurul televizor color care exista pe atunci în șantierul în care lucrau. E o amintire marcantă, nu înțelegeam atunci de ce moartea unor oameni în condiții grosiere poate bucura în așa fel pe cineva, nici nu mi s-a explicat foarte bine pe atunci.

Totuși, în majoritatea cazurilor, amnezia infantilă este explicată de unii cercetători prin prisma perioadei prelingvistice, datorită greutății consolidării memoriei în lipsa limbajului. Însă amnezia infantilă joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului pentru că anumite experiențe traumatizante în timpul acestei perioade pot genera un efect de bulgăre de zăpadă similar celui pe care îl cunosc victimele care au suferit diverse traume. Pentru copii asta poate însemna o dezvoltare timpurie a răspunsurilor legate de frică, mult mai comune perioadei adulției. Iar acest lucru poate degenera mai târziu în anxietate, tendințe depresive și coșmaruri. Tore Nielsen de la Universitatea din Montreal a propus o ipoteză de accelerare de stres a coșmarurilor potrivit căreia anumite experiențe traumatizante din primii ani de viață ai copilului poate scurta perioada de amnezie infantilă și influența genul de coșmar pe care adulții îl vor experimenta mult mai târziu. Un studiu realizat in 2011 pe 5020 de adulți din Ungaria a descoperit că acei subiecți care fuseseră separați de mame pentru cel puțin o lună în primii ani de viață aveau mult mai multe coșmaruri ca adulți, decât subiecții de control.

Alte studii au conectat coșmarul experimentat de adult cu diverse experiențe ostile din perioada preșcolară.  Un experiment exhaustiv a fost propus de Tore Nielsen și publicat în revista Dreaming. Experimentul a fost realizat pe 27 000 de participanți recrutați online și a constat în completarea unui chestionar denumt „Typical Dream Questionnaire” care cuprindea topicuri comune: sentimentul că ești urmărit, căzături, zbor, experiențe sexuale. Participanții au fost rugați de asemenea să menționeze ce teme le dominau cel mai frecvent visele, la ce vârstă au început să aibă coșmaruri și câte astfel de coșmaruri aveau în timpul unei luni.

Cei mai mulți dintre subiecți își aminteau primele vise undeva la 3 sau 4 ani. Un număr mic (4.63%) își amintea vise din perioada amneziei infantile. Rezultatele studiului au confirmat ipoteza conform căreia participanții care își aminteau vise din perioada AI erau mult mai predispuși să experimenteze coșmaruri ca adulți. Astfel că orice întrerupere a procesului natural AI poate duce la adevărate probleme pe viitor. Deși este încă pe teren virgin, această ipoteză sugerează și confirmă parțial că experiențe precum separarea maternală precoce sau neglijența emoțională poate conduce la adevărate traume în viața de adult. Motivul principal este faptul că o traumă resimțită foarte devreme de către copil poate influența dezvoltarea normală a creierului, în special la nivelul hipocamusului, amigdalei cerebrale și cortexului frontal medial- regiuni implicate în reactivitatea emoțională și producerea coșmaruririlor.

 

Sursă:

http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2003-10113-002

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here