creierul uman

Tocmai m-am întors dintr-un concediu plin de tot felul de experiențe: unele line și melancolice, de pe malul mării, cu sunetul valurilor și al muzicii uneori deranjante, altele de-a dreptul revoluționare pentru gândire, pentru că, în timp ce am mers la cumpărături după scutece de plaja și alte necesități, am dat de Siegel. Și de cărțile lui fascinante. Și pe lângă un concediu absolut fabulos, am început să înțeleg în sfârșit cum funcționează creierul copilului și cum ar trebui el integrat. Am înțeles totodată unde trebuie să lucrez în propriile mele automatisme de răspuns, ce anume este disciplina, cum poate fi ea reabilitată ca termen și cum pot face în așa fel încât să îmi înec din fașă orice tentație de a-mi privi copilul drept o ființă mică și agasantă care nu vrea să-mi facă pe plac. 

Știam vag și prea puțin argumentat cu dovezi solide faptul că un copil nu își poate controla emoțiile și că multe dintre crizele de furie sau așa-numitele tantrumuri sunt pur și simplu astfel de reacții imature din punct de vedere emoțional. Și că e nevoie de multă răbdare și conectare pentru a-l ajuta pe cel mic să depășească momentul și să și învețe ceva din respectiva experiență. Despre experiența mea cu primul tantrum am povestit aici.

Știam de asemenea că o pedeapsă nu poate intra în discuție, de orice fel ar fi ea, pentru că e contraproductivă. Am mai scris despre asta aici și aici. Însă anatomic vorbind, nu aveam nici cea mai vaga idee despre modul în care este construit creierul unui copil, etapele sale de dezvoltare și cum ar trebui să îmi ajustez așteptările în funcție de ele.

Iată ce spun Siegel și Bryson în “Inteligența parentală – disciplină dincolo de drame și haos emoțional” pe care o puteți cumpăra de aici:

  • “Creierul unui copil este asemenea unei case în construcție. Parterul este format din trunchiul cerebral și regiunea limbică, împreună formând secțiunile inferioare, adesea numite și <<creierul reptilian>> sau <<creierul de mamifer>>. Acest creier este considerat mai primitiv deoarece este responsabil de cele mai primare operații neuronale și mentale: emoțiile puternice instinctul de a ne apăra copiii, cât și funcțiile de bază cum sunt respirația, reglarea somnului și a ciclurilor acestuia și digestia”.

Această parte a creierului este practic dezvoltată de la naștere și este cea care determină un copil mic sau chiar și mai mare să arunce cu jucării, să lovească, să muște sau să arunce un tantrum în plin magazin.

  • “Creierul superior, însă, responsabil de gândirea mai complexă și sofisticată, este nedezvoltat la naștere și evoluează pe toată perioada copilăriei. Creierul superior este format din cortexul cerebral și stratul periferic și se regpsește chiar în spatele frunții coborând spre ceafă ca un semidom, îmbrăcând practic creierul inferior”.

Creierul superior este direct responsabil de toată lista de abilități de gândire, introspecție, analiză, relaționare etc. Iar această parte a creierului va fi definitivată abia când copilul, adică adultul tânăr, va împlini vârsta de 25 de ani.

Asta înseamnă că e absurd să pretindem unui copil să se comporte tot timpul matur, conștient și în echilibru din punct de vedere emoțional. Chiar dacă uneori par că reușesc să o facă, de fapt chiar o fac, vor fi numeroase momente în care le va fi imposibil. Oricât de inteligent, moral și responsabil ar fi copilul în anumite momente, atunci când dictează creierul superior, este nedrept din partea noastră să îi cerem asta tot timpul. Cel puțin până când va trece de adolescență și adolescența târzie.

În timpul adolescenței creierul se remodelează. Abia ajuns spre maturitate va da dovadă de maximul său potențial. Asta nu înseamnă totuși că suntem cu mâinile legate în tot acest timp. Nicidecum.

Spiegel și Bryson propun mai multe tehnici, însă voi vorbi despre ele pe viitor. În articolul acesta mi-am propus să vă comunic ceea ce am înțeles din structura creierului și cum ne putem explica comportamentul uneori irațional al copiilorDupă ce am citat din cartea lor două fragmente care ne ajută să cunoaștem noțiunile elementare despre cele două niveluri, inferior și superior ale creierului, mă voi referi acum la cele două emisfere.

Emisfera stângă a creierului este logică, literară și liniară. În cuvinte mai simple, iubește logica, rațiunea și relația cauză-efect, în analiza experiențelor.

Emisfera dreaptă, pe de altă parte, este nonverbală și recepționează stimuli care ne permit comunicarea: expresii faciale, gesturi, mimică, contact vizual. Trecând peste logica și rațiunea emisferei stângi, în această emisferă creierul e preocupat de imaginea în ansamblu și se specializează în imagini, emoții și amintiri. Iar din punct de vedere tehnic, această parte a creierului este direct influențată de către organism și interpretarea informațiilor emoționale.

În termeni de dezvoltare, la copiii foarte mici predomină emisfera dreaptă (primii 3 ani). Ei sunt încă incapabili să stăpânească abilitatea de a folosi logica și cuvintele pentru a-și exprima sentimentele. Doar atunci când un copil începe lungul șir al “de ce-urilor?” vom ști că emisfera dreaptă a început să acționeze și să se dezvolte ceva mai vizibil.

Încă un motiv pentru reacțiile încă lipsite de logică are copilului, și ultimul pe care îl voi aborda aici are de-a face cu o anumită parte a creierului inferior, amigdala cerebeloasă. O structură micuță, de dimensiunea unui mogdale care face parte din zona limbică și care are scopul de a procesa și exprima rapid emoții, în special furia și teama. Mica structură de materie cenușie rămâne mereu în alertă pentru situațiile în care suntem sau am putea fi amenințați. Asta ne permite să acționăm înainte de a gândi și a salvat omul preistoric și nu numai, de multe pericole de moarte.

Totuși, în cazul copilului cu un creier superior încă imatur și unul inferior prevalent, amigdala intră prea des în acțiune și blochează căile dintre cele două. El primește un val intens de emoție și asta îl paralizează pur și simplu la nivel de acțiune logică.

Însă vestea bună este că îi putem ajuta, iar despre asta vă voi povesti ce am aflat, pe larg, mâine. 🙂

 

Sursă foto: The new age parents

9 COMMENTS

  1. […] Putem vorbi despre copii agresori? Da, putem. Știm că există nenumărate situații în care copilul nu afișează comportamentul pe care ni-l dorim NOI. Și foarte multe explicații la nivel cognitiv, psihologic și legat de etapele de dezvoltare. Știm cu toții că un tantrum este absolut normal pentru că reflectă o reacție imatură din punct de vedere emoțional (un copil mic nu își poate controla și gestiona emoțiile și de aceea apar încărcături frecvente care se manifestă sub forma acestor crize emoționale). Am scris pe îndelete despre tantrum și criză emoțională aici. […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here