Glowing brain drawing with light particles around

Întotdeauna m-a fascinat creierul uman. Am citit poate zeci de studii legate de noi descoperiri ce aveau să schimbe modul în care ne privim potențialul de empatizare, de conectare sau de izolare. Pentru că pe cât este de complex, pe atât e de dificil de înțeles într-un mod holistic, fără să ai studii aprofundate. Scriam ieri aici despre structura creierului şi despre faptul că este absurd să le pretindem copiilor o logică de fier, un raţionament brici şi o inteligenţă emoţională acută de la vârste mici. Povesteam despre descoperirea cărților lui Siegel și Bryson care mi-au dat adevărate revelații printr-o descriere comprehensivă și printr-un limbaj pe care să îl poată înțelege practic oricine.

Poate că ideea care m-a încântat și speriat cel mai tare, în același timp, a fost aceea că creierul uman este schimbabil. Ce înseamnă asta? Ultimele studii au introdus conceptul de neuroplasticitate. Conceptul desemnează schimbarea fizică a arhitecturii creierului uman, în funcție de experiențele pe care le trăim. Ca exemplu, copiii care sunt abuzați în copilăria timpurie sunt mai predispuși la boli psihice în viața lor de adult. Lucrul acesta a fost demonstrat folosindu-se imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, pentru a scoate în evidență schimbările ce se produc în creierele adulților abuzați în copilărie. Iar rezultatele sunt clare: ei sunt mult mai predispuși depresiei,  diverselor dependențe și tulburărilor de stres post-traumatic. Creierul lor s-a schimbat iremediabil datorită acestor experiențe.

Exemplul pe care l-am menționat mai sus este unul radical și negativ. Există o abordare fascinantă a neuroplasticității care ar trebui să intereseze toți părinții: aceasta este influențată major de modul în care ne comportăm ca părinți și de interacțiunea pe care o avem cu copiii noștri. Dacă experiențele ne modelează și le modelează copiilor noștri creierele, atunci devine un imperativ faptul că trebuie să fim conștienți de tot ceea ce împărtășim și de relațiile pe care le consolidăm cu ei.

Trebuie să ne punem constant o mulțime de întrebări: cum comunic cu copilul meu? cum se desfășoară zilele noastre împreună, cum îi transmit ceea ce e acceptabil și ceea ce e inadecvat din punct de vedere social? am momente în care regret modul în care îi vorbesc sau modul în care mă comport față de el? Îl ajut oare să înțeleagă totul despre relații, compasiune, empatie, respect, perseverență? Dar ceilalți oameni care interacționează cu copilul meu: bunici, prieteni, rude, personalul de la creșă? Ei ce transmit copilului meu?

Devine foarte complicat și poate chiar copleșitor. E mai mult poate decât ne putem imagina că ne putem asuma în relație cu copiii noștri. Dar știam de la început că responsabilitatea este uriașă. Știam însă în ce măsură?

“Axioma lui Hebb ne spune că atunci când neuronii se activează simultan ca reacție la un eveniment, se conectează, formând o rețea. Iar când un eveniment se repetă de mai multe ori, conexiunile dintre acești neuroni se aprofundează și se consolidează. […] Axioma lui Hebb este ceea ce determină un copil mic să ridice mâinile atunci când vrea să fie luat în brațe. Este bine atunci când neuronii se conectează. O interacțiune pozitivă cu un profesor de matematică poate crea o conexiune neuronală care asociază matematica cu o experiență plăcută, o realizare, un sentiment plăcut de sine, ca elev. Opusul este valabil în egală măsură”. (Siegel, Bryce “Inteligența parentală – disciplină dincolo de drame și haos emoțional”)

Este un concept care ar trebui să ne dea de gândit atunci când luăm decizii în privința relației pe care vrem să o construim cu copiii noștri. Este în egală măsură o cunoștință care ar trebui să se ivească în minte înainte de a ne pierde controlul, de a aplica pedepse dure sau emoționale, de a trimite copilul într-o pauză disciplinară. Este important să studiem atent persoanele care se ocupă de educația formală a copiilor noștri. Eventual putem chiar deschide o discuție pe această temă, pentru a le studia reacția.

Alte întrebări care ar trebui să ne intereseze: la ce programe TV are acces copilul? ce fel de jocuri video preferă? cât timp petrece în compania prietenilor, în natură sau în cadrul unor activități care ne permit conectarea cu ei și îi învață rolul comunității? Ce trebuie să le transmitem despre emoții, sentimente, relații și conexiuni sociale?

Complexitatea creierului ne oferă avantaje. Cunoscând detalii despre procesele care animă un copil sau pe noi să avem un comportament inadecvat, deviant și ostil poate genera o stare de conștientizare profundă și rațională care odată antrenată, ne ajută în primul rând pe noi să ne controlăm mai bine și să ieșim din starea de pilot automat atunci când ne confruntăm cu situații dificile. Pentru că acum știm ce impact poate avea orice ieșire nervoasă sau agresivă în arhitectura creierului copilului.

Putem apela la tehnici de calmare, putem ieși din cameră pentru a reflecta înainte de a acționa. Încă o axiomă: orice emoție puternică durează aproximativ 90 de secunde. Dacă reușim să depășim acest timp fără să acționăm sub impulsul momentului, vom avea capacitatea rațională de a acționa în beneficiul relației părinte-copil. Și de a-l înțelege, ținând cont de vârsta sa și de etapa de dezvoltare în care se află.

Ne putem pune după aceste secunde trei întrebări esențiale:

  1. De ce? Care a fost motivul pentru care copilul meu s-a comportat așa? Este normal să reacționeze așa pentru vârsta lui? Dacă răspunsul este da, atunci o mare parte din problemă este rezolvată
  2. Ce? Ce trebuie să îl învăț în legătură cu acest episod? Trebuie să îi vorbesc despre autocontrol, despre emoții, despre importanța de a păstra relații bune cu restul?
  3. Cum? Cum îi pot transmite acest lucru cel mai eficient? Ajutându-l să se calmeze în primul rând prin conectare și prin apelul la creierul superior. Odată ce copilul simte că e înțeles, că nu e iubit doar atunci când face ceva dezirabil și că părintele îi stă alături și atunci când nu se comportă cum trebuie, se va calma și va putea să își potolească impulsurile care vin din creierul inferior. Abia atunci va putea face apel la logică și îi vom putea povesti despre norme și limite sociale.

 

Sursă foto: Huffpost

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here