Alina Ciuca
Imagine preluata de pe stirileprotv

Am stat mult să mă gândesc cum voi aborda subiectul crimei de la metrou. Din ce unghi ar fi potrivit să privim această tragedie. Pentru că analiza nu se oprește la Magdalena Șerban, o femeie cu tulburări psihiatrice grave. Nu se oprește nici la victimă, Alina Ciucu.  Tendința de a arunca vina și a înjura pe un cont de Facebook la care cea care a împins o fată de 25 de ani în fața metroului nu mai are acces este mare.

Am urmărit filmarea și m-am îngrozit. Am mai urmărit-o o dată și am văzut că erau totuși oameni pe peron care se îndreptau către cele două, dar la o oarecare distanță. Însă îmi e greu să cred că nu au văzut scena. Ba mai mult, par că se îndepărtează rapid. Bravo, bărbați! Sunteți de nedescris. Femeia aia a plecat de acolo ca și cum tocmai ar fi cumpărat o banană și urca scările mușcând cu poftă din ea.

Nu m-a frapat modul în care împinsă și apoi lovită cu piciorul mai tare decât m-a frapat faptul că ieri la facultate, una dintre studentele mele mi-a arătat imagini cu persoana decedată, între metrou și peron. Și nu a fost o singură imagine. Erau imagini care surprindeau toate unghiurile posibile. Și stau să mă întreb: cum  posibil ca trecător să vezi o astfel de scenă și să scoți repede telefonul? Înainte să încerci ceva..orice. Să vorbim despre autism virtual generalizat? Să vorbim despre nesimțire combinată cu spălare pe creier și nevoia de grotesc?

Am citit un interviu luat unui martor care susținea că oamenii au stat pur și simplu deasupra victimei, filmând și fotografiind momentul. Nu sunt psiholog să afirm că un astfel de comportament numai normal nu poate fi.

A existat incidentul de la stația Costin Georgian. Cam cât timp trebuie să treacă să înceapă și poliția să facă niște demersuri? Cum circulă informațiile astea între cei de la Metrorex, care au filmări, martori și Poliție? Au fost martori acolo care au văzut altercația. Nu a mers chiar niciunul să avertizeze pe cineva? De la acel incident, stațiile de metrou trebuiau deja să fie ticsite cu forțe de ordine. Ei nici măcar nu au știut ce i-a lovit. Parcă îi văd prin birouri savurând cafele Tchibo de la automate și discutând nimicuri.

Cea mai proastă veste vine din legislație. Legea permite ca oamenii disfuncționali să ia tratamentul acasă, supravegheați sau nu. Pentru că cei care îi supraveghează nu sunt cadre medicale, ci părinți, rude și alți apropiați. Chiar și dacă va fi internată într-un spital cu profil psihiatric i se va prescrie o schemă terapeutică pe care o va respecta până va da semne de ameliorare. Apoi este pusă în libertate. Și nu o mai urmărește nimeni. Așa că felicitări și mizeriei de stat român.

Soluții sunt: separatoarele de sticlă securizată sau pur și simplu încetinirea vitezei cu care metroul intră în stație (acum este 80km/h) ar putea salva vieți. Pentru că vorbim și despre sinuciderile multiple de la metrou. Și nimeni nu se face responsabil pentru acestea în afara persoanelor care au murit sub metrouri. Și nu sunt puține.

Dumnezeu să te odihnească, Alina! Ai fost o victimă a unui sistem tentacular bolnav și putred, împletit cu patologie și indiferență.

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/crima-de-la-metrou-carmen-dan-a-fost-o-sincopa-dupa-apelul-la-112-845336

Dragă Carmen, tu în arhitectura ta și ministerul de care ești responsabilă sunteți niște sincope prin definiție. Restul e tăcere.

 

30 COMMENTS

  1. Un subiect controversat din toate punctele de vedere. Acum multi ani am vazut un film pe YouTube cu un experiment realizat intr-o tara nordica si rezultatele erau socante: oamenii nu reactioneaza cand e vorba de violenta. Timp de o 3 nopti, dintr-o anumita casa s-a auzit muzica data la maxim; toti vecinii au facut scandal. Dupa un timp, intr-o noaptea s-au auzit tipetele unei femei agresate; nici un bec nu s-a aprins, nici un vecin nu le-a batut in usa. Nu e doar la noi, e generalizata aceasta teama de a interveni. E pe principiul eu sunt mai important pt mine si integritatea mea e cea mai importanta, apoi om vedea de ceilalti! Oricum, ceea ce mi se pare o lipsa totala de logica este faptul ca deputatii nostru s-au gandit ca este momentul sa elimine litera f din art. 97 din Codul de Procedura Penala, care elimina mijloace de probă importante: adica practic vor sa voteze ca imaginile video cu criminala surprinsa ucigand la metrou sa nu mai fie mijloace de proba! Si noi, incotro?

    • Treaba cu art. 97 chiar nu o mai stiam. Pai daca nu inregistrarile video iti prezinta situatia clar, atunci ce? Eu nu cred ca era vorba despre integritate aici. Erau barbati si agresoarea era o femeie. Si pustii aia de liceu o puteau imobiliza pana venea Politia. Mi se pare crunt ca, in loc sa faca asta, au facut poze din toate unghiurile cadavrului. Incredibil.

  2. M-a îngrozit aceasta crima… este oribil ce a putut sa se intample!!!E groaznic ca nu s-a băgat nimeni nici sa o salveze pe Alina si nici sa o oprească pe aceasta criminală/ sa o imobilizeze pana la venirea autorităților /Sa faca ceva!!! Cand am vazut imaginile am rămas scoată…si da…ma tem ca o vor scoate nebună si o sa mai faca si alte victime! E un sistem varză!!! Da…ai dreptate si cu pozatul/filmatul victimei…este de nedescris si treaba asta… 🙁

    • Si pe mine m-a zguduit stirea asta apoi filmarea apoi indiferenta oamenilor si, binenteles, eternele sincope ale autoritatilor. Era la a doua agresiune de acest gen. Putea fi oprita daca se comunica macar intre institutii. Paca ca un suflet tanar si unul si mai tanar, pentru ca aflu ca era insarcinata, au pierit tot dintr-o apatie si nepasare care pare sa nu se mai termine.

  3. Foarte oribil ce se intampla in tara asta, iar scena m-a marcat destul de mult. Cum sa fim atat de impasibili la ceea ce se intampla in fata noastra si cum sa stai sa faci poze in loc sa ajuti. Ar trebui sa puna la metrou gardulete sau cum s-or numi sa impiedice tragediile de genul acesta. Iar despre femeia aceea, nici nu am cuvinte, cu siguranta va fi judecata dupa faptele sale…

    • Aici autoritatile trebuie sa ia masuri. Metroul ala e o bomba cu ceas. Cate sinucideri si cate alte intamplati puteau fi evitate? Poti sa lesini pentru ca ti s-afacut rau si ai parte de aceeasi soarta. Geamul securizat e singura solutie viabila

    • Exact. Femeia aia nu avea discernamant. E clar. Dar masurile pentru ca asa ceva sa nu se intample nu sunt luate decat cand avem parte de vreo tragedie. Altfel, liniste si pace

  4. Pot sa zic ca eu am ramas socata cu toata drama aceasta, mai ales ca in locul acelei fete care a murit putea fi oricine altcineva, inclusiv eu. As putea sa vorbesc pana maine despre acest subiect, dar chiar nu are niciun sens pentru ca oricum nu conteaza si nu o sa schimbe nimic. Ceea ce ma sperie este faptul ca din cauza ca Magdalena are probleme psihice poate fi lasata in libertate, facand alte victime…

    • Asta e una dintre probleme. Azi inca o femeie a amenintat 4 persoane ca le va impinge. Mi-e teama ca va deveni un trend macabru si ca va trebui sane ferim de oricine la metrou

  5. Aoleu , o persoana bolnava psihic , ca altfel nu am cum sa ii spun a ingrozit intreaga tara, Daca lumea ar fi reactionat la timp, daca politia ar fi raspuns la timp, daca ar fi fost protectie poate ca nu se intampla asa ceva. Dar nu avem ce sa mai spunem , dupa ce faptul e consumat

    • Trebuie sa se intample tragedii sa se ia masuri. Parca suntem incapabili sa gandim in perspectiva. Chiar si azi s-a intamplat ceva similar cu o alta persoana bolnava psihic. Faptul ala ramane consumat, mie imi e teama sa nu urmeze altele despre care sa spunem ca sunt fapte consumate

  6. Eu nu am avut nici curajul sa ma uit la acea inregistrare, m-ar fi bantuit multa vreme. Chiar nu-i inteleg pe cei care au putut face poze in astfel de momente. Cat despre sistem, este si vina noastra ca nu ne implicam mai mult in viata cetatii.

    • Raluca, eu m-am trezit cu clipul postat pe Digi24 la ora 18:00. Ceea ce nu e ok deloc. Eu am prima amintire lucida de la 2 ani: executia sotilor Ceausescu. Fiul meu are 2 ani dar nu a surprins momentul. Cat despre imagini, nici nu mai comentez. Si la Colectiv s-au facit fotografii cu tinerii care murisera acolo. Cred ca lumea asta virtuala ne-a cam taiat capacitatea de a discerne ce e bunul-simt sau empatia fata de oameni. Altfel nu imi explic. Oricum, imi e sila de lumea in care traiesc.

    • Pentru ca legile sunt create de o mana de persoane abjecte, inutile si sub cea mai evidenta mediocritate. La noi nu exista gandire in perspectiva, exista reparatii sumare si incompetenta.

  7. Chiar este un subiect delicat pentru ca nu stii asupra cui sa arunci vina. Este de-a dreptul culmea ca nimeni nu s-a bagat, desi am vazut multe situatii in care cei care au intervenit au patit-o si au fost atacati, poate chiar raniti. In cazul de fata era o femeie si ma inclin sa cred ca vreunui barbat ii era teama de ea.
    Pur si simplu au fost nepasatori si asta este si mai grav. Putea fi oricare dintre noi in locul fetei. Asa cum criminala asta a fost capabila sa impinga un om in fata metroului, cred ca ar fi putut la fel de bine sa bage cutitul in cineva. Nu cred ca doar niste usi ar putea sa salveze oameni, ci cred ca ar trebui sa acorde o importanta mai mare persoanelor care au probleme de acest gen. Nu ar trebui lasati la voia intamplarii

    • Ai dreptate, usile securizate ajuta doar in cazul sinuciderilor si astfel de crime de la metrou. Legislatia privind persoanele cu patologii atat de grave trebuie modificata. Dar cu ce personal sa faci preventie, cand rudele sunt primele indiferente la astfel de semnale? Cand depresia e considerata nebunie si boala psihica handicap?de aia spuneamca sistemul e putred cu sa fara Magdalena Serban

  8. Am stat mult si m-am gandit cum sa ma exprim. Pentru ca, eu nu mai fac fata nenorocirilor care ne sunt prezentate. Si mereu, dar mereu, stam si toleram indiferenta! Si apoi, ne miram ca ne merge rau si ne plangem de orice. Dar nu facem nimic in aceasta privinta!
    In mine nu sta schimbare, dar in toti, sigur!

    Ma refer la oameni in general, nu la acest articol!

    • Maine se strange iar lumea in strada. Eu azi am fost la Piata Palatului si am plans ca un copil. Dar voi merge maine in piata. Nu stiu cat putem schimba asa, chestiunea tine de numere. Dar imi ia fac capul in casa. Stand si vazand ce se intampla. Am ajuns o tara buna de vandut pe piese

    • Si Carmen Dan discuta despre sincope intre Politie si Metrorez. Este incredibil cu cata nepasare se trateaza astfel de tragedii

    • A fost mediatizata peste tot: online, TV, oamenii stateau pietrificati la metrou. E de ajuns un exemplu sa dai drumul la un sir de nenorociri

  9. Mi se pare ca in acest articol ai surprins niste idei foarte importante despre aceasta generatie si despre un sistem putred. Cred ca intr-adevar exista o forma de autism virtual care se manifesta in randul utilizatorilor.

    • Gabriela, exista si este documentat prin studii. Studiile au avut ca esantion copii cu varste mici care, expusi in fata diverselor gadgeturi, incep sa manifeste simptomele autismului, desi genetic nu erau in pericol. Referitor la generatia asta, cred ca procesul e si mai complex. Vorbesc despre tineri care incep deja sa isi formeze un mecanism de discernamant si il formeaza total gresit, in lipsa unuei ghidari corecte. Imi e teama de cum va arata viitorul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here