farmec.ro

Vă mai amintiți adolescența? Perioada aia plină de sentimente contradictorii, trăiri profunde, gânduri care mai de care mai abstracte și, nu în ultimul rând, plină de coșuri și puncte negre? Eu îmi amintesc doar prima parte. Coșurile m-au cam evitat, pesemne era ceva în neregulă cu hormonii mei. Dar nu pot spune că am suferit din cauza neintegrării atât timp cât ceilalți colegi aveau fețele de parcă tocmai veniseră de la Copșa Mică. Nu la capitolul ăsta cel puțin.

Am trecut prin liceu fără prea multe artificii dermatologice, creme de curățare, gomaj și alte minunății. La fel și prin facultate. Și nu pot spune decât că a fost minunat. Și așa eram studentă, nu-mi permiteam cine știe ce tratamente sau fonduri de ten și totuși voiam să mă remarc și fizic.

Dar am și eu “bubele mele”. Ca orice altă ființă umană, mă nemulțumesc lucruri, mă sperie scenarii, am fobii și sunt ipohondră. Dar o ipohondră parcă decupată din cărțile de patologie. Orice durere de cap trebuie să fie vreun AVC, orice amorțeală a mâinii, vreun infarct etc. Am ajuns la spital în timpul facultății și după, de atât de multe ori, că nici nu mai aveam nevoie de buletin. Cele mai multe rețete aveau maximum 1-2 recomandări, începeau cu Paracetamol și se terminau cu niște Calciu, cel mult.

Într-o bună zi, de fapt cred că era dimineață, mă trezesc cu o durere bizară în dreptul nasului. Apăsam și radia în toată fața. M-am panicat instant. Dar am decis să aștept. Parcă mă săturasem și eu de mine și de fricile astea care, de prea multe ori, se dovediseră total nefondate. Aveam vreo 25 de ani și lucram. Am început să mă pregătesc pentru serviciu și am ignorat durerea. Deși a stat toată ziua în spatele minții, ca o picătură chinezească. S-a terminat și programul, am ajuns acasă și m-am dus direct la oglindă să analizez. Zona era deja roșie și puțin extinsă. Pfoaa. Panică. Google search:  zonă roșie dureroasă pe față, umflătură cu durere etc. Primul rezultat: tumoră facială. Pe al doilea nu am mai apucat să îl citesc eram deja îmbrăcată în drum spre spital, plângând ușor, ca în Sweet November, și încercând să subliniez mental cele mai frumoase momente ale mele. Am decis să o sun pe mama după ce se confirma diagnosticul. Camera de gardă:

Asistentă: – Bună seara, cu ce vă putem ajuta?

Eu: – Bună seara, cred că se întâmplă ceva foarte grav cu mine. Cred că am o tumoră facială.

Asistenta (circumspectă): – Numai puțin să chem un medic.

Aștept. Cea mai lungă așteptare din viața mea. Nod în gât. Tremur.

Medic: – Bună seara, am înțeles că vi s-a depistat o tumoră facială?

Eu: – Nu chiar depistat, dar uitați sunt toate semnele aici. M-am documentat. A apărut așa din senin și radiază în toată fața.

Medic (icnind, cu lacrimi în ochi) – Domnișoară îmi permiteți să vă analizez tumora?

Eu: – Da, sigur.

Următoarea chestie a fost un amestec de umilință și râs isteric, eu umilință, el râs isteric. Mi-a stors marele coș sub piele care între timp ieșise și la suprafață și tumora mea s-a evaporat așa, ca prin minune. Am ieșit de acolo râzând și mâncând pământul în același timp, pe fundal de hohote și spasme de râs. Cred că am intrat în istorie cu ceva, măcar în istoria acelui spital.

Deci dragii mei, încercați să nu fiți ipohondrii dacă puteți. Vă salvați de multe situații penibile.

Acum revenind la pubertate, acneea cred că e cea mai proastă parte, mai ales când vrei și trebuie să arăți într-un anume fel. Mi-am văzut colegii rușinați, colegele ascunzându-și fețele cu găleți de fond de ten, deși nu era indicat. Sfatul meu: folosiți produse eficiente, create de specialiști. Vă recomand călduros Benzile de curățare puncte negre și Gelul Spumant Purifiant de la Farmec. Eu folosesc benzile destul de des.  Rezultatul va fi mai puțină bătaie de cap, veți avea o piele frumoasă și veți fi gata de selfie!

farmec.roArticol scris pentru #SuperBlog2017

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here