depresia
Sursă foto: https://pixabay.com/en/photos/depression/

Întotdeauna am considerat depresia boala secolului în care trăim, o boală care nu e suficient de gravă să te omoare, dar e suficient de puternică să te facă să abdici de la voință. Și să o faci, de cele mai multe ori, în tăcere, singur, gândindu-te că nu poți primi ajutor fără să fii stigmatizat. De câte ori nu am auzit că x s-a sinucis de tristețe sau pentru că avea probleme familiale? Sau de toanele de lăuză, care sunt normale, până când se răsfrâng asupra bebelușului și atunci mama, lăuza, devine dintr-o dată nebună?

Despre depresie post-partum am început să citesc pentru că mă interesa direct: eram însărcinată în 2 luni și avusesem perioade de depresie în trecut. Am aflat atunci despre simptome, cazuri particulare, tratament. Toate informațiile astea subliniază o nevoie stringentă în societatea noastră: aceea de a informa publicul larg că depresia e o boală, nu o stare trecătoare sau o trăsătură de caracter.

Tot cu ocazia asta am găsit un studiu, făcut de Anqi Qiu, un profesor de bioinginerie al Universității din Singapore prin care a demonstrat că depresia antenatală are un impact negativ asupra creierului fătului.

Studiul a fost făcut pe 157 de femei gravide prin aplicarea Scalei de măsurare a depresiei postnatale Edinburgh, care poate fi folosită la fel de bine și pentru măsurarea depresiei antenatale (este un chestionar simplu care poate fi accesat aici .

Dintre cele 157 de femei, au fost identificate cele care aveau depresie antenatală (28 de femei din 157). Apoi, au fost făcute analize de RMN amigdalelor nou-născuților tuturor femeilor care au participat la acest studiu. Analizele au arătat diferențe semnificative în construcția axonilor amigdalelor dreaptă și stângă în cazul nou-născuților mamelor cu depresie. Amigdala dreaptă are un rol esențial în răspunsul la stres și gestiunea emoțiilor. Practic, predispoziția mamei către depresie se transmite și nou-născutului.

Viitoare mămici, mămici, acționați când simțiți că ceva nu e în regulă cu voi, cu tonusul vostru, dacă simțiți că treceți de la o stare la alta fără niciun motiv anume sau dacă pur și simplu simțiți că noul rol este copleșitor sau, mai simplu spus, prea mult.

Surse:

1. http://psychnews.psychiatryonline.org/doi/full/10.1176/appi.pn.2013.10a5

2. http://www.biologicalpsychiatryjournal.com/article/S0006-3223(13)00622-7/abstract

Sursă foto: pixabay.com

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here