copiii narcisiști

Noile media ne dau acces la o bază impresionantă de informație, de câțiva ani buni. Vă spun sincer că cei mai mari draci mă apucă atunci când aud pe cineva argumentând că bunicii, părinții, bone și alte personaje ne-au crescut cum ne-au crescut și am ajuns bine. Aici întrebarea care se impune sau care îmi răsare mie în cap este: bine cum? Hai să definim puțin acest bine dacă tot îl folosim omniprezent în educația copiilor.

Eu mă uit în jurul meu și nu văd neapărat că suntem bine. Nu, nu sunt pesimistă când afirm că numărul persoanelor care suferă de diabet, afecțiuni cardio-vasculare și alte asemenea crește alarmant. Iar aici vorbim doar despre nutriție. Dacă trecem prin sprectrul problemelor de ordin psihic, nu ne mai vedem capul de crengi.

Cred că ceea ce vreau să fac aici este să răspund, în avans și în retrospectivă, tuturor celor care țin acest argument între dinți și își justifică niște acțiuni evident eronate in modul ăsta (evident din cauza mulțimii de studii care le demontează).

Spre exemplu, narcisismul este un termen folosit mult prea ușor deși el reprezintă o tulburare de personalitate. Am putea să ne întrebăm cum capătă cineva acest gen de tulburare?

Tulburările de personalitate narcisistă sunt generate de anumite tipuri de medii familiale. Totul începe de la faptul că toți copiii își doresc atenția părinților în primii ani de viață. Părinții reprezintă, în această etapă, centrul lor relațional. Mai mult decât atât, copiii sunt cei care se adaptează mediului iar acesta devine un teren propice narcisismului.

Care sunt scenariile în care ne putem transforma copiii în narcisiști?

  1. Părinții cu valori narcisiste: trăiesc într-un mediu competitiv și oferă recompense copiilor  doar atunci când aceștia reușesc. Sunt părinți narcisiști de tip exhibiționist. Dragostea este condiționată iar copilul crește cu senzația că trebuie să se afirme permanent pentru a o merita.
  2. Părinții narcisiști devaluatori: situația asta se referă la un părinte care își subestimează permanent copilul și îi reduce orice reușită. Este un părinte iritabil, nervos, cu așteptări nerealiste asupra vieții. Copiii se simt frustrați și inadecvați și se vor revolta cu siguranță în momentul adolescenței.
  3. Copilul de aur: părinții copilului de aur au propriile frustrări pe care le rezolvă prin idolatrizarea copilului adesea într-un mod ridicul. Aici putem vorbi de un răsfăț constant și o laudă permanentă.

Sunt mult mai multe scenarii care favorizează o astfel de tulburare. Vă las pe voi să descoperiți și restul. Unele sunt de-a dreptul tulburătoare. Vă las mai jos sursa pentru aceste informații și un alt articol pe care l-am scris pe această temă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here