Roata Conștientizării

V-am mai povestit că am fost un copil nu docil, dar care adora competiția, premiile, notele bune și pozițiile fruntașe în orice clasament. Nu-mi ajungea că sunt bună la matematică sau istorie, îmi trebuia 10 și la sport deși eram certată demult cu activitatea fizică. Înafară de role nu aveam niciun chef să mă mișc. Și toată lumea se minuna de capacitățile mele extraordinare de a face totul “atât de bine”.

Acum știu că nu e vreo mare reușită, pentru că nici atunci, nici acum nu eram mulțumită de mine. Orice succes era digerat rapid, iar în urma lui rămânea un gol pe care trebuia să îl umplu cu altceva măreț, demn de laudă. Am aflat abia recent, părinte devenind și multe cărți citind, că astea sunt auspiciile stimei de sine condiționate. Că asta pățești când, fie ești forțat, fie alegi să lupți pentru stimuli externi (note, bulinuțe, premii, diplome) și uiți plăcerea procesului de învățare în sine. Adică acel parcurs care te face capabil, performant, interesat și pasionat. Nu, vânezi doar rezultatul, iar procesul îl sari ca la jocurile de îndemânare.

Ce e și mai prost e faptul că ajungi să te învinuiești pentru orice eșec, oricât de mic ar fi și încetezi să îl mai vezi ca pe un pas logic și constructiv. Ajungi să nu poți gestiona cum trebuie o critică și devii defensiv-agresiv. E foarte trist.

Dan Siegel a inventat termenul de “roata conștientizării”: mintea noastră seamănă cu o roată de bicicletă care are un butuc în centru ce radiază spre marginea exterioară. Această margine este împărțită în multe segmente și înseamnă lucrurile cărora le dăm importanță și de care suntem conștienți: idei, vise, proiecții, amintiri, senzații.

Butucul este interiorul minții noastre, este partea care dirijează creierul superior. Cel responsabil cu logica și raționamentul cauză-efect, opus creierului inferior care se ocupă cu emoțiile puternice, reacțiile de moment, automatisme precum “atacă, fugi, îngheață”. Am scris mai mult pe acest subiect aici. Creierul superior este acea parte responsabilă pentru cele mai bune decizii, ne permite să ne conectăm cu noi înșine și cu ceilalți.

De multe ori, uităm butucul și ne concentrăm asupra segmentelor marginale care pot reprezenta atât vise frumoase, proiecții de viitor liniștite și optimiste, cât și gânduri negative, depresive, sfâșietoare. Ceea ce ne propune Siegel este să devenim capabili să recunoaștem că acele gânduri, sentimente, uneori pozitive, alteori profund negative, sunt doar câteva  aspecte ale sinelui nostru și ne determină complet starea de spirit.

Și de multe ori ne îndreptăm atenția doar spre acele gânduri care ne provoacă anxietate, care ne sperie, gânduri pe care deseori le resimțim și la nivel fizic: cu senzații de tremur, atacuri de panică, nod în stomac etc. Uităm să ne amintim că suntem mult mai mult de atât și că atenția este puternic dresabilă. Acesta nu este un model care să propună eliminarea necazurilor sau lucrurilor pe care trebuie să le rezolvăm și care nu sunt neapărat plăcute. Este un model care ne permite să ne detașăm de obiceiuri mentale nesănătoase, fixații puternice pe propriile defecte și o luptă surdă cu noi înșine.

Dacă reușim să ne separăm de acest mod lateral de a privi lumea și pe noi înșine, prin exercițiu și observare a minții, putem începe să ne direcționăm atenția în modurile cele mai utile pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Este un exercițiu benefic și pentru copiii noștri, atunci când devin mai conștienți de ei.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here