e-trad.ro
Sursă foto: www.pexels.com

Să vă povestesc cum e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România mi-a păstrat deschisă ușa către Comisia Europeană? Era luni dupa-amiază. Mă trezisem în urmă cu 15 minute cu o durere de cap infernală. Cu o seară în urmă eu și prietenele mele am vrut să petrecem o seară ca-n Sex and the City dar am ajuns în cele din urmă într-un roman al lui Bukowski, din cauza vinului prost, ieftin și mult. Nimic glam în seara aceea și cu atât mai puțin în dimineața următoare.

Am pus de o cafea în timp ce încercam să îmi amintesc ce se întâmplase mai exact după ora 2 AM. Aveam niște crâmpeie de amintiri, dar nimic coerent. Mă întrebam dacă toți absolvenții de facultate sunt așa de dezorientați și de pierduți în spațiu. Îmi proiectam deseori planuri de viitor care să mă arunce printr-o altă parte a Europei, la vreun program de masterat, genul ăla la care oamenii își ridică sprâncenele când îți citesc CV-ul. Sau vreun loc de muncă bine plătit spre care să alerg diminețile cu o cafea to-go în mână și un dosar corporate, negru mat.

Cu siguranță vinul de 14 lei de la magazinul din colț nu-mi dădea nicio mână de ajutor. Bine măcar că nu mi se întâmplă des. La 21 de ani auzisem și văzusem multe. Prietenele mele vorbeau despre bărbați. Băieți, dacă mă întrebați pe mine. Fiecare zi din ultimul an venea cu o nouă dramă de la vreun sms fără răspuns, vreo ocheadă de la “ăla cu care am vorbit în joia aia în Expirat”. Eu tocmai terminasem de citit Jung și le făceam profilurile. Era amuzant până la un punct, când îmi dădeam seama că mă iau în serios. Nu puteam înghiți ideea că aș avea vreo influență în vreo tâmpenie pe care urmau să o facă oricum.

Stăteam lipită de geamul din bucătărie, cu ceașca de cafea în mână, și mă uitam la blocul identic cu cel în care locuiam eu, singura priveliște de care aveam parte. Și dintr-un gând în altul, de la discuțiile cu Adriana, singura ceva mai realistă din tot grupul, îmi sare brusc în minte EPSO. EPSO…ce o fi ăsta? Om fi discutat aseară ceva despre asta?

Mă așez în fața laptopului care rămăsese deschis toată noaptea și era încins. În cele din urmă reușesc să intru pe Google și tastez EPSO. European Personnel Selection Office…Ce Dumnezeu? Dau click pe website-ul lor și văd că am cont. Și nu numai cont. Am un CV făcut în engleză de existența căruia aflu acum. Și am și o aplicație pentru un post de asistent în cadrul departamentului de comunicare și relații cu presa din cadrul Comisiei Europene. Dacă m-am apucat să aplic aseară, îmi dau două palme…cât de idiot să fii? Deschid CV-ul și simt un gol în stomac subit. Încă de la definirea obiectivului personal văd o grămadă de typos. Simt că mă ia durerea de stomac și că mi se face foarte rău. Acum va trebui să-mi schimb numele dacă mai vreau să aplic la aștia vreodată. Și mai bine ar fi să-mi înscenez propria moarte.  Starea de rău se agravează și în două secunde mă reped la baie deasupra chiuvetei.

Deschid ochii la un moment dat și mă uit în jur. Pare o rezervă de spital. Ce Dumnezeului se întâmplă? Am înnebunit complet? Acum doua secunde eram în baie. Lângă  patul de spital de la Sf. Maria o văd pe Adriana moțăind. Mă ridic brusc și pic la loc în fund.

– Ce faci băi? Cum te simți?

– Adriana, ce naiba s-a întâmplat? Unde suntem? Nu-mi amintesc nimic!

– Ai făcut toxiinfecție alimentară de la mâncarea aia chinezească pe care am comandat-o. Plus vinul…am trecut ieri pe la tine să îți aduc încărcătorul de la telefon și te-am găsit pe jos în baie.

– Am comandat mâncare chinezească? Băi jur că parcă sunt într-un episod din Zona Crepusculară…

– Hai, lasă, vezi că ai primit mail de la EPSO. Am văzut ieri seară. Îți vine să crezi că te-ai înscris muci și te-au acceptat?

Începe să râdă cu poftă în timp ce eu devin și mai confuză. Acceptată la EPSO…ce e EPSO?  Aaaah, EPSO, Comisia Europeană, comunicare…what the fuck?

– Tu faci mișto de mine? Hai că nu am chef de glume. Ți-ai găsit ziua. Presupun că m-ai și încurajat să scriu și să trimit mizeria aia..

– Deschide-ți telefonul și uită-te, ești nebună?

Deschid contul de gmail și văd negru pe alb: …your application has been accepted…bla..bla..all necessary papers must be translated and sent to us by Thursday….THURSDAY?!

– Trebuie să le trimit TOATE documentele traduse până joi. Mai am trei zile…crezi ca am timp?

– Mai ai două zile de fapt. Azi e marți și te mai țin câteva ore. E-mailul a intrat aseară.

– Fuck!! Nu am cum. Sunt absolut toate documentele de tradus. Uite lista: certificat de naștere, diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a facultății, adeverință medicală, foi matricole…Astea durează minimum 5 zile. Știu de când am cerut niște traduceri pentru firma memei, câteva pagini de traduceri tehnice, ceva despre construcții, și mi le-au dat în 5 zile. Băi nu pot să cred că ratez asta!

– Stai mă că găsim noi o soluție. Zi-mi unde ai actele și mă duc eu să caut birouri de traduceri. Sigur există vreo taxă de urgență. Ai bani?

– Da, vezi în portofel. Du-te la mine și vezi că actele sunt într-un dosar galben pe frigider. Dacă nu le găsești să mă suni.

– Am plecat. Hai, vezi ce faci pe aici să îți dea drumu mai repede, domnișoară CE!

Inima îmi galopează în timp ce mă gândesc la soluții. O sun pe mama să îi povestesc și începe să țipe de fericire. Mă bulversează complet, nici măcar nu sunt sigură dacă o pot scoate la capăt. Vorbesc cu asistentele și le rog să mă externeze mai repede, e urgent. Îmi spun că sunt foarte deshidratată și mai trebuie să fac măcar o perfuzie cu glucoză. Care durează trei ore. TREI ORE! Îmi pun branula și adorm în scurt timp.

Mă trezesc seara. Mă uit buimacă la telefon și văd că e deja 8. Niciun semn de la Adriana. E clar, nu a găsit nimic. O sun și îmi răspunde cu o voce gătuită:

– Nu am reușit nimic. Minimum 4 zile cu taxă de urgență cu tot. Poate le trimiți ăstora vreun e-mail să mai amâne puțin.

– Nu fac asta. E procedura standard. Deci nu știu ce să fac. Adu-mi laptopul te rog. Aveam o prietenă acasă care făcea traduceri. Poate reușesc la ea.

Adriana ajunge pe la 9 cu laptopul în brațe. Intru pe Facebook și o caut pe Ruxandra. Îi scriu repede, cu greșeli: Hey! Nu am mai vorbit de un secol. Și mai vin și cu o rgăminte, dar e urgent! Răspunde-mi te rog când ai câtevaa minute. Nu e online. Simt fiecare secundă ca pe o picătură chinezească.

Intru pe google și caut traduceri acte studii. Câteva firme de traduceri, câteva adrese la care ușile se închid la 18:00. Dau un scroll și citesc aproape silabisit, pentru că nu-mi vine să cred că există așa ceva: magazin online de traduceri. Intru repede pe site și simt cum mi se reface subit nivelul de serotonină: “selectează termenul de finalizare al traducerii”, “încărcare în 4 minute”, “plata cu cardul”. Incredibil. Cine s-a gândit la asta e un vizionar. Salvează vieți și cariere, nu alta! Adorm liniștită.

Dimineața următoare încarc repede pdf-urile scanate și selectez data termenului limită. Încep să mănânc ceva, nu cred că trec mai mult de 5 minute și îmi sună telefonul. Sunt cei de la e-trad. Project Managerul îmi confirmă comanda și îmi spune că se pot încadra în termenul limită. Numai să fac plata facturii și comanda va fi plasată. Scot repede cardul, deschid factura și fac plata.

A doua zi primesc un e-mail cu toate documentele traduse. Sunt la un forward distanță de începutul carierei mele. Sunt incredibil de fericită. Restul, nu e chiar can-can. E începutul unei alte vieți. În Bruxelles.

e-trad
e-trad

 

 

Articol editat pentru SuperBlog 2018

 

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here