Citeam săptămânile trecute o postare a Prințesei Urbane care se referea la școala aleasă de ea, pentru fetița ei. Era vorba despre o școală particulară care se axa pe niște principii sănătoase de inteligență socio-emoțională, interpersonală, pe mindfulness, pe lângă abordarea tematicilor comune și sistemului tradițional, pe care s-ar putea să fii obligat să îl alegi la un moment dat.  Dar erau publicate în josul paginii și prețurile, și de la ele înainte, s-a rupt tot filmul.

Am stat în seara aia să citesc zeci, poate sute de comentarii scrise de mămici care, până în acel moment, simțeau că se regăsesc în textele Prințesei, care sperau că trăiesc în aceeași bulă cognitivă, valorică și poate chiar și financiară. Și pentru multe dintre ele bula aceea s-a spart în momentul în care au aflat că ea se desparte de numitorul lor comun, își permite să facă asta și o va face pentru binele fetiței, în mod cert. Și m-a frapat modul de abordare a situației. Am scris și atunci un comentariu. Îl voi reda pe scurt pentru că e un punct de pornire pentru ceea ce vreau să spun astăzi.

Am scris atunci că asta este doar una dintre situațiile în care se vede cât de frapantă este separarea de clasă în România, între păturile de mijloc și superioară. E o realitate globală și este cu atât mai evidentă în toate statele fost-comuniste. Că unii oameni câștigă mai mult și muncesc după părerea altora prea puțin, că alții se chinuie să își ducă traiul de pe o zi pe alta, și asta e tot o realitate, una grobiană, dar este.

Ce ne lipsește nouă nu sunt banii, este capacitatea de a ne indigna. De a ne indigna în fața realității că există doar câteva școli, le numeri pe degete, care oferă un sistem de educație actualizat, care ține cont de studiile recente în educație și care vin în sprijinul copilului și a dezvoltării sale autentice și complexe. Că sistemul tradițional este nefast pentru copiii noștri, că ghiozdanele sunt prea grele, că temele sunt prea multe și inutile, la fel și materiile predate, să nu mai vorbesc despre sistemul de predare și notare, astea sunt deja tautologii.

Persoanele cu decizie politică și instituțiile publice sunt mereu abordate cinic dar asta nu ajută la nimic. Faptul că vorbim despre politicienii care ne guvernează la cel mai cinic mod nu va însemna mare lucru în planul acțiunii. Vom rămâne la revoltă și ne vom certa în continuare între noi, cei care își permit o școală particulară scumpă și cei care își vor trimite copiii la școală cu ghiozdane care cântăresc peste 10 kg și îi vom invidia până la ura pe cei care au avut alte posibilități financiare.

Nu suntem în stare să ne punem întrebările care contează cel mai mult pentru copiii noștri. Când ni se pune în față un sistem de educație, stăm mai degrabă să cerem detalii, să înțelegem cum e implementat, cine îl execută, însă niciodată nu ne întrebăm: “de ce acel sistem de educație?” Pasivitatea asta ne-a fost insuflată din școală, când trebuia să ne resemnăm, să tocim mecanic o mie de fraze pe săptămână, să ne facem temele cu sfințenie și să excelăm. De aici ni s-a răpit potența de a pune întrebări de fond. De ce acest sistem educațional, dacă mai niciunul dintre noi, părinții, nu suntem de acord cu el?  Chiar Dl. Ministru al Educației afirma recent că școala este gratuită: gratuitatea ei este posibilă prin implicarea financiară a școlilor și a părinților.

Majoritatea nici nu ne gândim la asemenea întrebări, ci luăm ce ni se oferă de-a gata. Nemulțumirile se leagă de detalii inutile, minore, în timp ce sistemul de educație continuă să putrezească inclusiv pe banii noștri. Nu am văzut nicio inițiativă care să pună întrebarea dacă există alternativă la sistemul de notare, dacă ar trebui să se renunțe la temele pentru acasă, dacă există modalități prin care părinții se pot reuni și pot pune presiune pe instituțiile abilitate, dacă se pot constitui think-tank-uri cu adevărați experți în educație care să reformeze sistemul radical, adică de la rădăcină, în sensul său originar. În fond, trăim într-o democrație nu? Putem pica guverne dar nu putem pune capăt unui sistem muribund oricum ca valoare adăugată pentru educație?

 

Închei cu un citat din Noam Chomsky, e sugestiv:

“Un mod inteligent de a menține oamenii într-o stare de pasivitate și obediență este să le limitezi strict spectrul opiniilor acceptabile, dar să le permiți dezbateri aprinse în limita acelui spectru – ba chiar să încurajezi opiniile critice și diferite. Oamenii au sentimentul că gândesc liber, deși în tot acest timp premisele impuse de sistem sunt consolidate de limitele acestor dezbateri”. 

Sursă foto: motivational-tips.com

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here