We need to talk about Kevin
Sursa foto: NYtimes.com

Într-o seară oarecare, am sacrificat câteva ore de somn pentru un film care e e pe lista mea “must-see” de mai mult timp. Filmul se numește We need to talk about Kevin și este o capodoperă din foarte multe puncte de vedere. De obicei nu fac recenzie de film, nu e nișa mea, nu mă pricep foarte bine la asta și nici nu mă consider vreo cinefilă. Nici ]n cazul lui nu voi face o recenzie. Este un film care merită văzut, interiorizat, analizat și înțeles. Pentru că după ce îl vizionezi, apar multe întrebări. Eu m-am întrebat dacă există oare copii care se nasc răi. Dar rău aici are conotația de machiavelic.

Filmul a fost regizat de Lynne Ramsay și se concentrează pe Eva (Tilda Swinton) care se chinuie să își continue existența într-o comunitate care o respinge și, de multe ori, agresează datorită masacrului pe care fiul ei, Kevin, l-a provocat într-un liceu. Intervine aici o poveste care poate naște multe întrebări, după cum spuneam: cât de responsabilă este mama? Există posibilitatea ca un copil să se nască cu acest germen al răului și tu, ca părinte, să nu poți controla acest fapt, indiferent de câte strategii adopți pe tot parcursul vieții sale?

Pe scurt, Kevin pare să se fi născut cu o tulburare. Plânge neconsolat în brațele mamei în timp ce tatăl reușește să îi calmeze colicii fără nicio problemă, se opune apoi antrenamentului la oliță într-o manieră sfidătoare și rezistă aproape agresiv oricărei tentative a mamei de a se apropia de el. Soțul său înrăutățește lucrurile pentru ea pentru că o consideră o mamă indisponibilă din punct de vedere emoțional și ține partea copilului de fiecare dată. Pe măsură ce crește lucrurile devin aproape macabre: Eva naște o fetiță iar comportamentul băiatului se transformă într-o strategie de subminare continuă și strategică a încercărilor mamei de a comunica. Totul se sfârșește prin masacrul pe care îl comite, ucigându-și tatăl, sora și colegii. Mai jos, trailer-ul:

The Daily Beast, o publicație americană a contactat un psihiatru pediatric pentru a analiza multiplele întrebări care decurg din scenariul acestui film: Alan Ravitz (MD, MS) de la Child Mind Institute. Răspunsurile acestuia, chiar dacă sunt legate strict de film, oferă niște informații care ne sunt utile nouă, părinților pentru că unele dintre ele combat niște mituri aproape arhetipale legate de copii, iar altele ne trimit spre introspecție.

I: Există copii care se nasc răi?

AR: Pe parcursul carierei am întâlnit copii care nu răspund stimulilor, copii care se opun dar nu am întâlnit niciodată un copil atât de calculat în malițiozitatea sa. E adevărat că unii copii se nasc pur și simplu răi? Cu siguranță, nu. Însă problema este ceva mai complexă pentru că, la un anumit nivel, orice organism se luptă pentru resurse și, în consecință, orice organism viu poate deveni agresiv sau teritorial pentru a obține resursele care îi sunt necesare supraviețuirii. Un copil poate deveni supărat sau ostil, uneori răzbunător, însă această parte comportamentală este doar o mică piesă din puzzle. Nu vei vedea niciodată un copil machiavelic atât de mic, în termeni strategici, pentru că până la vârsta de 13 sau 14 ani nu a cunoscut stadiul operațiilor formale.

I: Filmul o prezintă și pe mamă într-o poziție ingrată: își respinge copilul de la început, are depresie post-partum și nu reușesște să se conecteze. Ar putea fi asta una dintre cauzele măcelului de mai târziu?

AR: Copilul pare să aibă colici doar în prezența mamei, în această situație. Este deja știut faptul că un bebeluș preia orice urmă de tensiune de la părinții săi și va avea cu siguranță probleme de atașament față de ei. Însă asta nu îi face răi. Îi face mai degrabă anxioși, nesiguri și, poate, furioși. Depresia post-partum conduce la un risc genetic crescut în cazul copilului, care are toate șansele să devină și el depresiv.

I: Există “e prea mic mic să meargă la psiholog”? 

AR: Vedem de multe ori părinți îngrijorați care vin cu copiii lor pentru evaluări și la vârsta de un an și jumătate. Ce-i drept, nu se practică acel tip de tratament psihiatric pe care îl tot vezi în filme, unde specialistul discută cu copilul și încearcă să determine sursa furiei, însă, în mod normal, se face o evaluare. Faptul că un copil are o întârziere în vorbire poate constitui o problemă de dezvoltare. Încă de la acea vârstă pot fi determinate anumite tulburări: Asperger, tulburări din spectrul autismului. Însă e bine de reținut că un copil care suferă o tulburare din spectrul autismului este deconectat și nu prezintă un comportament pasional îndreptat către răzbunare.

I: În film, mama pare foarte independentă. Iubește să călătorească, iar acest lucru îi este cumva furat atunci când îl naște pe fiul său, este domesticită. 

AR: Există oameni care nu ar trebui să devină părinți niciodată. În cazul ei, un termen blând ar fi acela că iubește aventura însă trădează în egală măsură narcisismul extrem. Este foarte egocentrică iar copilul cu siguranță îi este mai mult ca un cârcel în propria-i existență. Orice decizie pe care o iei trebuie să aibă în spate o analiză cost-beneficiu. Atunci când o persoană are dorințe puternice de independență, aventură și dezvoltare personală și apare un copil, poate realiza că este dispusă să facă prea puține compromisuri pentru el, în detrimentul propriilor dorințe. Acest lucru va afecta cu siguranță copilul care va observa aceste lucruri și va acumula multă suferință și furie reprimată.

 

 

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here