Prin august s-a întâmplat ceva frumos. Eu mi-am luat un concediu de odihnă să mă pot ocupa de doctorat și de colocviul de sfârșit de an, iar în Parcul Titan s-au proiectat și se proiecteaza filme în aer liber. E o inițiativă foarte mișto pentru că prefer oricând o seară cu cinema în aer liber decât timp și bani pierduți prin vreun club. Acum trei ani dacă mă auzeam spunând asta o spuneam fie din pur cinism, fie din pură vină că nu mai investesc în mine și în creșterea mea.

Așadar, programul era clar: pe timp de zi studiam, scriam, citeam, tăiam și mă enervam iar seara mergeam în Parcul Titan să vedem un film. Lucrul ăsta încă se întâmplă și aveți mai multe detalii aici.

Revelația pentru mine a fost fix acest film franțuzesc. Neașteptat de bun. Dacă în primele minute s-au eliberat jumătate dintre scaune, continuarea avea să fie un Grand Hotel Budapest straniu și, spre final, de un tragic neașteptat. Nu vă voi povesti acțiunea. Unele filme merită trăite pentru că au în compoziția lor acea doză subtilă de particularizare. Pentru mine e deja evident că perspectivele noastre nu vor avea niciodată un numitor comun atunci când suntem puși în fața aceluiași construct artistic.

E greu să-l încadrezi într-un gen specific. Eu l-am perceput în egală măsură dramă și comedie neagră. Dar vă las mai bine cu trailer-ul. Și sper să decideți să îl vedeți. Merită fiecare minut.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here