inteligență emoțională la copii

Despre Daniel Goleman și a lui “Inteligență Emoțională” am auzit din facultate, când era pe val. Toți colegii mei de atunci discutau despre conceptul ăsta. Bine, era vorba preponderent despre colege care trăiau pe atunci, ca și mine, tot felul de drame emoționale, relații care eșuau, nopți întregi de plâns în pernă în timp ce ascultam cine știe ce Counting Crows. Aah..ce vremuri. Dar pe atunci am rămas la stadiul de scepticism ce mă caracteriza în perioada aia. Așa că nu am citit-o. Rău am făcut. Pentru mine atunci inteligența era totul. Ce EQ? Hai mai bine să-i dăm înainte cu niște IQ pentru că nu emoțiile ne vor aduce joburile în agențiile de publicitate mari, pe care ni le dorim.

Însă odată devenind adult, am înțeles pe deplin că ambele tipuri de inteligență și echilibrul lor este necesar pentru o viață conștientă, fructificată la maximum și lipsită de anxietăți și tot felul de refulări.

Deci ce este acest EQ sau inteligență emoțională? Cel mai simplu spus, este abilitatea unui om de a-și gestiona propriile emoții într-o manieră sănătoasă pentru că acest lucru va determina calitatea vieții sale mai direct decât coeficientul de inteligență. Sigur, cele două nu trebuie privite într-o competiție. Ci într-o simbioză. Ai nevoie de fiecare dintre ele pentru a suplini anumite paliere ale vieții, fie că vorbim de carieră, relații familiale sau sociale etc.

Știm acum foarte bine că inteligența emoțională acționează mai degrabă în domeniile “soft” ale vieții:  este vorba despre faptul că reușim să ne guvernăm viețile emoționale cu calm și stăpânire de sine, să evităm relații toxice, emoții tulburătoare. Este vorba de a ne păstra sănătatea strict din punct de vedere emoțional și, mai larg, biochimic.

Dar să trecem peste noi, (deși trebuie să ne acordăm luxul de a ne cultiva inteligența emoțională cât de curând posibil) și să ajungem la copii. Și la modul în care noi, ca părinți, le putem cultiva lor inteligența emoțională.

Și aici sunt niște pași foarte clari:

  1. Răspundeți rapid plânsetului copilului, țineți-l în brațe și alinați-l

Practica de a lăsa copilul să “mai și plângă” este cea mai proastă idee. Unu, pentru că el nu își va putea îndeplini cu succes stadiul de încredere vs. neîncredere în lume, stadiu care este asigurat în totalitate de părinți sau îngrijitori, în prima parte a vieții. Doi, pentru că personal cunosc o fetiță operată de hernie la vârsta de 2 luni pentru că a fost lăsată să plângă până se liniștește singură.

2. Rezolvați-vă propria anxietate

Multe studii recente au confirmat faptul că vocea, alinarea, atingerea și comportamentul nonverbal al părinților poate fie să aline un copil, fie să îi stimuleze anxietatea.

3. Acceptați și recunoașteți emoțiile copilului

Chiar dacă pentru voi pot părea niște griji nefondate sau niște temeri de-a dreptul amuzante, nu bagatelizați și nu repeziți copilul atunci când se deschide în fața voastră. Este în primul rând o lipsă de respect și, în al doilea rând, o cale sigură spre deconectare și spre cultivarea sentimentului de neîncredere în propriile emoții ale sale, rușine și închidere în sine. Încercați cât mai des să faceți exerciții de memorie și să vă amintiți ce vă frustra pe voi când erați copii. Veți vedea că deși acum par niște “nimicuri”, pe atunci erau resimțite foarte puternic și erau destul de similare cu ceea ce trăiește acum copilul vostru.

4. Empatizați

Empatia părintelui și acceptarea emoțiilor sale pot fi unul dintre cele mai mari daruri pe care i le faceți. Asta îl va ajuta să își accepte emoțiile, să știe că e în regulă ca ele să existe și că sunt trecătoare și, mai ales, că pot fi rezolvate. Empatia voastră îi învață că viața emoțională nu e periculoasă, rușinoasă, ci face parte din viață în ansamblul ei, o avem cu toții și este flexibilă prin soluții. Copilul înțelege mai departe că nu e singur, că are pe cine se baza și că este acceptat în totalitatea sa ca ființă, nu doar atunci când este “cuminte”, ia note bune sau are comportamente care ne bucură pe noi.

5. Reprimarea nu funcționează și emoțiile nu dispar prin ea

Dezabrobarea furiei sau fricilor diverse pe care le preîntâmpină copiii nu va face ca ele să dispară. Din păcate emoțiile refulate ne urmăresc toată viața. Ele se camuflează în subconștient și sar la suprafață când te aștepți mai puțin. Treaba asta e dicutată în psihologie de pe vremea lui Freud, deci nu avem motive de dispută aici. Avem în schimb ticuri nervoase sau coșmaruri din cauza acestor refulări.

6. Ajutați-vă copilul să învețe să rezolve probleme

Odată acceptate și înțelese de către toate părțile implicate, emoțiile au tendița de a se disipa. De fapt, citeam în Siegel că durata de viață a unei emoții e undeva la 90 de secunde. Pierderea asta din intensitate lasă loc rezolvării problemelor. Însă încercați să nu sugerați voi soluția. Mai degrabă lăsați-i să fie creativi, prin întrebări ajutătoare și brainstorming. Fiți creativi și lăsați-i și pe ei să fie creativi.

7. Gestionarea furiei sau anger management

Scriam aici că în momentul în care copilul este furios creierul inferior intră în acțiune. Acesta este cunoascut și ca “creierul reptilian” pentru că e mai primitiv și are legătură cu emoțiile puternice. Este momentul în care niciun raționament logic nu va funcționa. Mai întâi, copilul trebuie ajutat să își integreze creierul și să îl facă și pe cel superior resposiv. Iar acest lucru se face prin conectare. Am mai scris despre asta aici, este o parte importantă a muncii lui Siegel.

8. Dați-le cea mai puternică lecție, exemplul personal

Ești principalul model pentru procesul de mimetism social și factorul de socializare al copilului. El va face ceea ce vede că faci tu. Degeaba vei ține prelegeri despre EQ și mindfulness, dacă înjuri la primul semafor mai rău ca un taximetrist. Am mai scris că și eu sunt o persoană colerică, impulsivă și obișnuiam sa vorbesc oribil, nu urât. Puteți citi aici soluțiile mele. Dar și mai bine căutați și cartea Mindfulness în Psihoterapie. Sau Copilul Invizibil. 

Cam atât. M-am lungit un pic. Dar sper să vă ajute, pe mine funcționează deja și până nu demult, eram un caz pierdut.

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here