Sursă: de pe Facebook, de undeva

După o lună de pauză de blog, timp în care am fost în concediu de odihnă (mai mult de studiu pentru doctorat, dar asta e), timp în care am petrecut mai mult timp cu cei dragi mie, în care am încercat să înțeleg de ce tindem să alergăm mai degrabă decât să trecem prin viață, nu voi reveni cu un material despre concediul minunat pe nu știu unde, despre sarcina formidabilă de a fi mamă sau despre vreun proiect frumos pe care îl dezvolt. Nu pot face lucrurile astea înainte să văd ce se întâmplă în jurul meu. Și ce se întâmplă în jurul meu mă scârbește pe zi ce trece mai mult și îmi pune într-un con de umbră orice realizare mai mare sau mai mică din viața personală.

Știam de mult timp că odată cu fiecare silicon, extensie, orice formă de plastic și gândire de ciută, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult și noi și îi îndepărtăm și pe copiii noștri de ceea ce înseamnă normalitate și bun-simț. Mi se confirmă asta aproape zilnic și mă doare.

Ieri dimineață am dat nas în nas cu coperta revistei Viva și mie cel puțin mi-a umplut paharul. De fapt a dat peste pentru că umplut era demult. Și nu voi relua și eu toate frustrările pe care le-am citit, frustrări care îmi aparțin și mie. Am văzut mulți dintre noi intervenția Danei Enache și nu cred că sunt singura care a observat că un astfel de personaj nu are ce căuta într-o publicație cu orice fel de tiraj care ajunge la indiferent cât de multe femei. Argumentele ei sfidau orice urmă de bun-simț, asta dacă puteau fi considerate argumente. Modul în care le exprima mă zgâria pe creier și îmi activa un instinct de croșeu direct în mufă pe care nu credeam că îl am. Nu știu cum sau de ce dar simpla, prima apariție a unui om îmi creează imediat un sentiment fie de simpatie, fie de antipatie. Și nu e superficialitate pentru că are apoi mai multe șanse să descalifice acea primă impresie.

Dar aici nu este vorba despre Dana Enache și despre lipsa ei cronică de indicii de inteligență care să depășească stadiul nevertebrat. Că e o tută tipică plaiului am văzut cu toții. O avea ce căuta în presă? Păi..da. Pentru că, repet, nu e vorba doar despre Dana Enache. Faceți un exercițiu și deschideți într-o seară televizorul. Dați pe Antena Stars sau uități-vă puțin la Insula Iubirii. Simțiți că îți intră creierul la apă și că arzi câte 1000 de neuroni cu fiecare secundă care trece pe postul ăla sau la emisiunea aia.

Și ajungem la România ca ansamblu, unde există materiale scrise de Crăciun de la Recorder despre Gălbenuș pe care le citesc doar seara când pot să plâng în voie.  Există Decât o Revistă și articole precum “Cutemur în Orașul Vulnerabil”. Există Casa Jurnalistului. Există Jurnal Economic cu Ligia Munteanu. Există Bonton și Fast Forward pe Digi24. Și există coperta asta de la Viva. Și tuta asta care e redactor șef la o publicație cu ratecard-uri ridicole și un număr de cititoare penibil de mare.

Și e numai vina noastră. Pentru că dacă rahatul ăsta nu se vindea în niciun exemplar, nu mai aveam motiv de indignare acum. Dacă am dona toți câte 5 euro pe lună presei independente poate am avea parte și de ceva jurnalism pentru care o condamnare definitivă nu e exil. Dar nu…

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here