Vreau să vă povestesc despre cum am ajuns tocmai eu la ideea că antreprenoriatul mi se potrivește ca o mănusă. Totul a început să îmi fie implantat de către ceva forță subconștientă după ce am petrecut vreo 3 ani ca soldat în câmpul muncii, timp în care am realizat că nu deţin calitățile necesare un posesor clasic de salariu. Ce însemna asta? Nu am putut tolera timpii morţi în care “timpul trece, salariul curge”, eram și sunt un personaj care funcționează la cea mai mare capacitate după-amiază spre seară și am un spirit de inițiativă frate cu idealismul. Astfel că am renunțat ușor la salariu când am și aflat că am moștenit 200 000 Euro de la o mătușă care vedea în mine mult potențial. Tot ea însă este și o persoană foarte pragmatică și m-a urmărit în tot procesul de planificare.

Am petrecut o bună bucată de timp încercând să definesc, de la 0, o afacere care să mi se potrivească şi în care să mă implic trup şi suflet. Idei au existat cu duiumul însă realitatea te loveşte direct în faţă când începi să conturezi un plan de afaceri şi nu ai noţiuni suficiente în ceea ce priveşte rețeaua de furnizori, managementul logistic al locației, tipul de cheltuieli directe şi indirecte pe care trebuie să le iei în calcul şi multe astfel de detalii care stau între tine şi ideea ta. Domeniul meu de interes a fost de la început cel de food&beverage, însă în afară de imaginaţie şi “will of power”, îmi cam lipsea practic toată paleta de cunoştinţe pentru demararea afacerii.

Sunt foarte realistă în autoevaluări şi am intuit de la început că franciza ar fi în cazul meu cea mai potrivită alegere. Și nu numai atât: am ales o franciză simplă. Pentru că vreau să dețin controlul unei unități, să învăț foarte bine ce înseamnă acest business, înainte să mă gândesc să il repliez într-o masterfranciză. Așa e, nu îmi asum riscuri mari. Acesta este și motivul pentru care aleg calea deja consacrată ca fiind un model de succes, în detrimentul unor concepte originale și bestiale personale, dar care pot eșua ușor datorită lipsei mele de experiență în acest domeniu.

Am trecut prin toate etapele de pregătire a unei astfel de oportunități de afacere. M-am întrebat dacă îmi doresc mai degrabă risc şi mult spaţiu pentru creativitate şi iniţiativă personală, sau îmi doresc mai degrabă un model deja testat, cu un succes pe care îl puteam verifica uşor prin toate rapoartele financiare existente acum. Şi am discutat lucrul acesta cu alţi prieteni care deţin afaceri proprii şi cu părinţii mei (mama – funcţionar public, tata – antreprenor).  Mi-au dat fiecare în parte argumente pro şi contra.

Pot spune că am ales în cunoştinţă de cauză franciza Oro Toro by Osho. De ce fix aceasta? În primul rând pentru că le sunt client fidel şi îmi place tot ce găsesc în unitățile acestora, la nivelul experienței de client: ambianță, produse, personal calificat și foarte prietenos. Îmi place la nebunie conceptul lor: acela de a face carnea de vită de calitate, accesibilă oricui. Sunt o gurmandă și am gustat vită, de la gătitul de talpă până la riscul de E.coli. De aceea iubesc medium rare-ul delor de la Oro Toro.

Însă nu mi-am bazat decizia doar pe asta. După cum spuneam, sunt realistă și știu ca “there’s more that meets the eye”. Primul aspect financiar pe care l-am căutat a fost cifra lor de afaceri. Și cât de repede au ajuns la aceasta. Sunt deja 12 unități Oro Toro by Osho în România (proprii și francizate) și, într-un interviu acordat ZF am aflat că în numai 3 ani de zile (compania a fost fondată în 2014 de către Georgios Malideros) compania estimează o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro, cu o creștere de 14% față de 2016.

Am decis deschiderea francizei în Craiova, un oraș încă virgin pe piața de burgeri, dar care are un potențial enorm de creștere. Și cei de la Oro Toro by Osho vizează orașele de peste 150 000 locuitori, astfel că nu am niciun impediment să pornesc cu această afacere într-un oraș pe care îl cunosc foarte bine. Există deja astfel de unități în Timișoara, Constanța, Deva, Brașov pe lângă București și în perioada în care mă aflu acum, cea de due dilligence, pot intra în contact și cu restul antreprenorilor care au marjat pe această franciză și care au deja un capital valoros de informații pe care mi-l pot furniza.

Așa că tot înainte că înainte era mai bine (glumesc, nu era). Sper să vă pot spune într-un an de zile că am început să bucur un număr mare de olteni cu burgeri de calitate și să mă pot declara un deținător fericit de franciză. Și am speranța și cvasi-certitudinea că așa va fi. La Francize înainte!

 

Articol editat pentru #SuperBlog2017

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here