Am trăit vremuri ciudate, noi, femeile. Până să ajungem să primim o zi de ceremonie, o zi în care suntem elogiate, suntem curtate sau pur și simplu admirate, am fost aruncate în unghiurile cele mai aride ale potențialului nostru, am fost dezbrăcate de propriile convingeri, instinctele ne-au fost reprimate și am fost prigonite dacă ne-am împotrivit. Se întâmplă asta și acum și puține rezistăm tentației de a ne îndepărta de noi și de a lupta contra curentului.

Întâmplarea face ca de acest 8 martie să fi analizat deja în detaliu arhetipuri care ne definesc și care se trezesc la viață, uneori subtil, alteori dur și de necontestat. Eu sunt un astfel de exemplu. Eu și toate femeile, indiferent de vârstă sau de aparențe. Avem o putere incomensurabilă care își dezvăluie potențialul maxim atunci când devenim mame pentru prima dată. Atunci se activează instinctele noastre cele mai profunde și aprige. Odată ce trăiești acest sentiment îl poți capta în orice femeie care iți iese în cale. El e acolo. Trebuie doar dezvăluit.

Urc scările de la stația de metrou Izvor și citesc încântare și culoare în jurul meu. Multe dintre aceste femei care zâmbesc au brațele pline de flori. Celelalte le așteaptă. Florile nu sunt doar un simbol al sensibilității. Poate nici măcar nu sunt asta. Poate sunt mai degrabă un simbol al simțului estetic puternic pe care îl deținem. Simț estetic, culoare, nevoie de frumos și de viață, în toate formele sale. În definitiv suntem cele care construim lumea în cel mai pur sens al cuvântului. Noi o creăm. Și apoi ea își continua un drum propriu, specific dar originea se va găsi permanent în curtea noastră.

În timp ce mă gândesc la femeie, văd o mică armată de băieți care aleargă și ei cumva mai mult entuziasmați decât grăbiți, cum sunt de obicei, să aducă buchete de flori minunat construite în birourile de lângă Splaiul Unirii, comandate de colegi sau șefi zeloși cu o seară înainte de la o florărie online. E un entuziasm care a cuprins parcă tot Bucureștiul. Mi-ar plăcea să îl pot simți zilnic, să pot arunca un zâmbet fără interpretare și să mi se răspundă la fel de autentic. Ar trebui să trăim entuziasm și frumos în fiecare zi.

Fără să vreau încep să zâmbesc pentru că îmi amintesc subit de mama. Știu că e încă ceea ce poporul numește pe nedrept “o femeie afurisită”. Zâmbesc la gândul că așchia nu a sărit departe de trunchi. Îmi amintesc amuzată cum îl certa pe tata care nu venea cu vreun Chanel sau cale mov, care uita să “scrie și el pe vreo felicitare ceva și să nu-i mai trântească așa cadoul în brațe”. Știu că tata va uita și de data asta și va lua iar lalele care nu au nicio treabă nici măcar cu movul.

Ajung la birou și îl sun. E disperat. Nu găsește niciunde cale mov, a alergat ca un năuc și nu mai poate. Înainte să mă izbească acel râs isteric ce vine din cauza unei certitudini amuzante, îi spun repede că îl ajut eu și închid. Caut Interflora Internațional și aleg, dintre zecile de buchete de flori online un aranjament de cale violet, pe care le trimit direct către mama cu un mesaj de la “tata”. Lucrez cu Interflora Internațional de mult timp și am certitudinea că vor ajunge la timp.

cale

 

Cadoul meu este deja pregătit. Trecând pe lângă o librărie zilele trecute, am văzut în vitrină o carte cu 500 de portrete ale femeilor de pretutindeni. Știam proiectul și am admirat femeia care s-a aventurat în toate colțurile lumii pentru a evidenția diversitatea și eterogenitatea lor, surprinse în cadrul unor ceremonii religioase, la piață, la petreceri sau pur și simplu pe străzile unor orașe ale căror nume nici nu îmi suna cunoscut. Fiecare zi din acest proiect a fost o zi specială pentru câteva dintre toate aceste femei. Pentru că o necunoscută le-a rugat să le fotografieze pentru că sunt frumoase. Și s-au îmbujorat și s-au simțit frumoase. Și apreciate.

În virtutea perenității valorilor feminine care mi-au fost transmise de la bunica mea, de la bătrâna care locuia în capătul uliței la țară și care îmi povestea despre Vasilisa și Baba Iaga și de la toate femeile care m-au inspirat de-alungul anilor, aceste regine necunoscute ale contemporaneității, am decis să trimit cadoul împreună cu mesajul mai târziu, pe 10 martie. Știu în interiorul meu că va înțelege gestul și va zâmbi când va vedea portretele și mesajul: “O femeie ar trebui să fie două lucruri: cine și ce vrea!” Coco Chanel.

 

Articol editat pentru SuperBlog 2018

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here