Rutină sau orar strucurat sunt doi termeni care apar frecvent în revistele de specialitate, atunci când se vorbește despre necesitățile copiilor mici (“toddlers” 13-36 luni). Adică orice copil preferă un orar bine structurat pe timpul zilei. De ce? Pentru că lumea asta pare mult prea mare pentru el, probabil, și el are totuși resurse limitate să o poată înțelege momentan. Și ale noastre sunt limitate, dacă stai să te gândești acum. Iar în timp ce se chinuie să înțeleagă bucățele din ea, este bombardat de tot felul de stimuli pe care îi poate asimila doar parțial. Viața unui copil mic este una epuizantă iar el simte nevoia de predictibilitate pentru că îi dă un oarecare sens al controlului.

Am cunoscut două tipuri de părinți până acum: cei care își stabilesc o rutină zilnică clară, iar copilul lor pare să știe când e ora mesei, când e timpul să doarmă și când va ieși cu părinții în cătarea unei mici aventuri, pe afară. Știe pentru că literalmente merge la frigider, apoi în pîtuț și apoi le arată vreun pantof și ușa. Este genul de program care îi alungă orice anxietate.

Cunosc totuși și părinți care se lasă zilnic duși de val, încotro bate vântul, iar rutina are mai degrabă structura unui labirint pentru copil: fie doarme în drum spre ceva, nu se odihnește sufiecient, mârâie încontinuu și nu se poate antrena în activitățile de moment pentru că pur și simplu “nu le avea în plan”.

O trăsătură care apare în cazul primului copil și care lipsește în cazul celui de-al doilea este dorința de cooperare. Citeam undeva că o rutină zilnică este modul esențial prin care i se dezvoltă cortexul prefrontal adică funcția creierului responsabilă cu execuția și planificarea. 

Noi avem un program destul de predictibil. Fiecare dimineață începe cu micul-dejun, la o oră aproape fixă, continuăm cu o plimbare și apoi somn. O mică luptă fizică la trezire pentru îmbrăcat care se termină de obicei în gâdilat și chicotit, altă masă și altă plimbare. Apoi rutina de seară cu servirea cinei și tot ce înseamna ritualul băița-poveste-somn. Sigur că sunt zile în care apar și evenimente neprevăzute. Desigur că în acele zile copilul devine subit mârâit sau chiar urlător.

Pe viitor mi-am propus să personalizez două grafice, frumos colorate, pe care să le postez în living, să ne amintească ce avem de făcut și, de ce nu, să ne coloreze puțin pereții.

Așa ceva, dar făcut pe gustul nostru 🙂 Și fără steluțe. Nu avem nevoie de recompense pentru niște lucruri care sunt firești și ne ajută să ne păstrăm capul pe umeri.

 

Sursă foto: Timothy Parkin poetry

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here