Succesul copiilor

Trebuie să recunosc din capul locului ceva: pe mine ideea de succes m-a bântuit de când eram mic copil. Și continuă să o facă. Și nu în modul productiv. Pentru că am simțit toată viața mea presiunea de a fi un om de succes, un om care revoluționează, un personaj care schimbă macazul firului pe care pornesc. Și am început devreme. După cum spuneam într-un alt articol, am fost condiționată să fiu cel mai bun elev, apoi cea mai bună studentă și apoi am fost mereu în așteptarea a ceva grandios în cariera mea. Iar acel ceva a întârziat să apară. Pentru că acel ceva nu este o întâmplare, externă nouă, care vine pentru că ai luat numai note bune în școală și ai fost la etapa națională de Istorie. Din păcate acel ceva vine chiar mai rar în cazul persoanelor ca mine.

Acum sunt mamă și mă gândesc frecvent la viitorul copilului meu. Și vreau să o fac la un nivel maleabil și vreau sa îl observ pe el și să nu am așteptări predefinite. Pentru că, în fond, nu mai vorbim despre viața mea. Vorbim despre el, cu predispozițiile, înclinările și temperamentul lui. 

Am observat că majoritatea părinților așteaptă o viață de succes de la copiii lor. Dar stau să mă întreb de multe ori, cum definim acest succes? Și tot majoritatea părinților îmi răspund: să aibă tot felul de realizări la școală, să ocupe un loc bun într-o facultate de prestigiu, să dețină un post de conducere în vreo multinațională. Însă toate acestea sunt mai mult realizări care bucură părinții, însă nu știu cât îl fac pe copil fericit. Fericirea are foarte puțin de a face cu succesul. Abraham Maslow se referea la “autorealizare” drept dezvoltarea deplină a propriului potențial prin punctarea acelor daruri unice, perfecționarea și împărtășirea lor lumii. Fiecare trebuie să se regăsească și nu toată lumea poate fi un geniu în matematică sau vreun scriitor premiat cu Nobel. Și nici nu trebuie să fie așa.

Îndeplinirea propriilor obiective, acelea pe care ți le setezi când ajungi să te cunoști, să ai încredere în forțele proprii și în drumul pe care tu singur l-ai descoperit și ai simțit că îți apaține, cred, îți poate da cea mai mare satisfacție pe care o poți trăi. Și acest drum, această vocație, vine din interior. Și își găsește resursele tot acolo. Iar resursele inerente sinelui sunt inepuizabile.

Și cred că fiecare copil se naște cu un anumit talent. Însă este sarcina lui principală să îl descopere și să muncească pentru a-l perfecționa și datoria noastră unică este de a-l îndruma și de a nu-i sta în cale. Am văzut și auzit de prea multe ori discuții între părinți și copii, pe baza alegerilor celor din urmă, care se finalizau cu :”nu o să ajungi nimic”, “cu artă vei muri de foame”, “ce comunicare, pune mâna pe carte și du-te la informatică”. Asta, ultima, am trăit-o dureros.

Din păcate, de multe ori punem piedici subconștiente copiilor noștri datorită propriilor anxietăți și frustrări pe care nu le reproșăm nouă înșine. E foarte probabil să le adresăm critici care vor fi adevărate bariere în dezvoltarea propriului lor potențial. Sau să încercăm să îi readucem cu picioarele pe pământ atunci când ei au nevoie să viseze pentru că acolo le rezidă puterea creativă, imboldul de a inventa.

Deci ce putem face pentru ei, pentru a se autorealiza?

  1. Îi iubim necondiționat. Adică nu îi condiționăm prin realizări. Pentru că odată pusă presiune pe ei, vor ajunge să credă că iubirea noastră vine la pachet cu ceea ce pot face și atunci intervine un element de stres care le va fi contraproductiv. Iar această frică le va distruge bucuria de a face ceva de care sunt atrași, căutând doar să reușească și să ne mulțumească pe noi. Rezultatul va deveni mai important decât procesul, iar procesul este esențial pentru acumularea aptitudinilor și finețurilor unei anumite activități.
  2. Îi respectăm și le respectăm stadiul de dezvoltare și capacitatea care vine în spatele acestei etape. Le respectăm visele și dorințele. Nu îi înscriem la cursuri de balet sau de modelling pentru că asta ne-ar fi plăcut nouă să devenim. Și în niciun caz nu îi comparăm cu alți copii de vârsta lor. Scopul nostru este să îi ghidm și să îi asistăm în procesul de autocunoștere. Iar acel “auto” nu implică niciun tu, implică doar eu.
  3. Îi acordăm premizele propice căutării sinelui. Îi ajutăm să își creeze o rutină fără de care viața lor poate căpăta un sens haotic, le arătăm normele sociale acceptabile, fără de care vor fi dați la o parte și chiar marginalizați, le dăm exemple personale adecvate zilnic, pentru că este modelul lor primordial de a păși prin lume.

Să avem încredere în copiii noștri! Să încetăm să mai trăim marcați de prejudecăți și opinii străine nouă. Să ne ascultăm mai bine copiii. Așa le vom da siguranța de care au nevoie să calce prin viață!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here