scala de măsurare a anxietății copiilor

Anxietatea la copii este o temă pe care vreau să o abordez diferit de ce s-a mai scris până acum despre ea în blogosfera românească (cel puțin). Este un subiect care merită o atenție deosebită datorită implicațiilor sale profunde în dezvoltarea emoțională a unui copil. Fără tendința de a jigni pe cineva, pentru că sincer nu am niciun articol sau autor de blog în minte acum, vreau să evit un articol heirupist despre anxietate și 10 pași simpli prin care ne putem ajuta copiii. Nu sunt niciodată doar 10 pași și în niciun caz nu sunt simpli.

Am postat acum ceva timp pe pagina de Facebook a blogului faptul că peste 600 000 de copii din România sunt diagnosticați cu anxietate și depresie. Știrea, furnizată de Digi24 o găsiți aici. Problema principală este că părinții români preferă educația prin critică, prin hegemonia cuvântului “trebuie”, după cum afirma Otilia Mantelers și prin filosofia conform căreia viața este grea, ar face bine să învețe cât mai mult, să li se dea cât mai multe teme ( dacă vreți să citiți o lucrare documentată despre inutilitatea temelor de acasă și multele efecte negative pe care acestea le au atât asupra copiilor, cât și asupra vieții de familie, vă recomand Alfie Kohn, Mitul Temei pentru Acasă, are și o reducere acum la Totuldespremame).

Nu vreau să vorbesc doar despre anxietatea de separare, o temă larg discutată de bloggeri de parenting, cercetători și părinți deopotrivă.Anxietatea de separare este un gen de anxietate cu care se confruntă majoritatea copiilor mici și este considerată o etapă normală în dezvoltarea lor emoțională pentru că se întâmplă atunci când încep să înțeleagă că lucrurile și persoanele există chiar și atunci când nu sunt prezente – permanentizarea obiectului.

În anumite etape, majoritatea bebelușilor și copiilor mici vor manifesta anxietate de separare față de părinte. În termen de evoluție aceasta este naturală: un bebeluș fără apărare se va simți inconfortabil în momentul în care este luat de lângă persoana care are grijă de el în mod constant și îi oferă protecție.

Într-o mare măsură, atitudinea față de bebeluși și atitudinea față de separare sunt determinate cultural. În țările dezvoltate se întâplă un proces regretabil: forțarea autonomiei de la vârste foarte fragede, în timp ce în multe alte culturi copiii sunt rareori separați de mamele lor în primii ani de viață, motiv pentru care anxietatea de separare este un fenomen necunoscut în aceste regiuni (Kohn, 2016). Însă acest tip de anxietate pare să treacă spre vârsta de 2-3 ani a copilului.

Susan H. Spence a propus în anul 1998 o scală de măsurare a anxietății (SCAS), măsură bazată pe auto-evaluarea copiilor care poate detecta simptome legate de anxietatea de separare, fobii sociale, tulburarea de comportament obsesiv-compulsivă, agorafobie, anxietate generalizată. Studiul ei a pornit atunci, în 1998, de la o realitate cruntă: 8-12% dintre copii erau diagnosticați cu anxietate suficient de severă să le afecteze puternic gradul de funcționare zilnic.

Între timp lucrurile au avansat: scala de măsurare a anxietății (SCAS) se regăsește pe website-ul oficial în mai multe variante:

  • Versiunea SCAS pentru copil
  • Versiunea SCAS pentru părinte
  • Versiunea SCAS pentru preșcolari

Fiecare dintre aceste module, cuprinde testul respectiv, interpretarea rezultatelor și alte informații relevante pentru fiecare etapă. Sper să vă fie de folos.

Sursă: https://www.scaswebsite.com/

 

 

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here