sedinte la psiholog decontate

Vă treziți deseori, când mai apucați să hoinăriți prin oraș, pentru câteva minute bine calculate (timp în care fie e musai să plătești vreo factură ce nu poate fi plătită online, sau să ajungi la vreo întâlnire pe care nu ai putut-o refuza și de data asta) să rămâneți suspendate în timp cumva, să vă pierdeți total în peisaj și să vă doriți să mai puteți rămâne pentru o cafea?

Nu fac comparații dese cu viața mea ante-bebeluș. Nu mi se pare productiv și nici nu am simțit nevoia. Însă uneori mă cuprinde o ușoară stare de melancolie pentru libertatea pe care absolut toți prietenii care aveau copii mi-o confirmau, însă eu o luam ca un drept garantat.

Ieri a fost un astfel de moment. Mergeam prin Piața Revoluției, una dintre zonele mele favorite din Bucureștiul ăsta bipolar, în drum spre ceva urgent, evident. Nu am fost de la început atentă la acel moment prezent, frumos, însorit; nu am văzut de la început nici cuplurile tinere care mergeau lent și admirau diverse magazine de lux și ciocolaterii ademenitoare. Dar la un moment dat “it hit me”, după cum spune englezul. Și am făcut comparația. Și da, mi-am dorit pentru un moment să am, nu o viață, ci o săptămână în care să mă bucur de astfel de zile în care nu mă grăbește nimic, în care să pot citi pe o bancă în Cișmigiu, în care pot bea o cafea lângă Ateneu, mai ales acum toamna. Toamna mi se pare totul mai frumos. Mai încărcat și mai apăsător iar eu sunt consumatoare de senzații puternice, de vortexuri emoționale.

Cred că sunt momente normale în viețile noastre de părinți. Și mai cred că cei care afirmă că nu au avut niciodată astfel de momente, se mint în primul rând pe ei. Cine nu prețuiește libertatea? Când nu o mai are? Îmi amintesc un vers dintr-un sonet al lui Shakespeare acum:

      “This thought is as a death, which cannot choose
  But weep to have that which it fears to lose.”

 

Totuși, dacă aceste stări episodice sunt absolut normale, cele persistente, care nu îți dau pace și care te torturează constant la gândul că ai pierdut ceva odată cu venirea copilului, iar acel ceva era atât de prețios încât nu mai poți funcționa normal, acest lucru nu mai este nici normal și poate fi devastator pentru tine și, mai ales, pentru copil.

Acesta este momentul în care depresia se poate instala și nu, de cele mai multe ori, nu o poți depăși singură. Prezența prietenelor poate ajuta, însă doar pe moment și doar ca prezență.

Este momentul în care trebuie să îți asumi faptul că ai nevoie de ajutor specializat pentru că unele consecințe ale amânării sau ascunderii după perdele, pot avea consecințe grave. Poate îmi veți spune că nu există așa ceva, dar eu vă spun că sigur există. Și după cum ne-am obișnuit deja cu realitatea 2.0, există și un grup pentru asta. Se numește I regret having children, iar unele povești sunt cutremurătoare.

Însă prețurile psihologilor sunt incredibil de mari. Pentru unii dintre noi. Statul român deconta doar 52 de lei din costul unei ședințe, în condițiile în care o ședință poate costa și 150 de lei. Și nu le deconta pe toate. Doar 3. Nu știu dacă mai e valabilă treaba asta. E penibil în condițiile în care depresia afectează atâția oameni (câteva cifre aici).

Cred că inițiativa trebuie să vină din partea noastră și cred cu tărie că ședințele la psiholog, nu doar la psihiatru, ar trebui decontate de către CAS. Voi face o petiție în acest sens. Sper să aibă ecou și să am susținere.

Știu că sunt o idealistă dar sunt o idealistă cu resurse. De voință, desigur. Sper să vă alăturați demersului meu.

 

2 COMMENTS

  1. Eu categoric susțin acest lucru! Psihiatrul te rezolvă pe termen scurt, cu pastile, însă cauza rămâne și nu se tratează decât cu ajutorul unui psihoterapeut bun, pe termen mediu și lung, în funcție de problemă.

    • Ok, poate vor spune că nu sunt bani pentru toată lumea. Însă e realmente necesar ca măcar cei deveniți recent părinți să beneficieze de astfel de servicii, decontate de stat. Se au în mâinile și angoasele lor și pe ei înșiși și un bebeluș care are atâtea nevoi. La psihiatru pleci zâmbind cu o rețetă în mână și nicio problemă rezolvată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here