pedepse corporale

Scriu despre acest subiect fără să am o experiență directă. Părinții mei nu au aplicat niciodată pedeapsa fizică în cazul meu deși mici lacune pe care le pot observa acum cu un ochi critic au existat. Desigur că nu există părinți perfecți. Și a căuta un vinovat când deja am devenit adulții care erau ei atunci este nu doar contraproductiv, ci un semn de slăbiciune și incapacitate de a-ți lua viața în propriile mâini. Sigur că este normal să reflectăm la ceea ce am trăit atunci pentru a putea preveni un automatism. Acel automatism care ne face și pe noi să folosim același gen de educație copiilor noștri. Există părți bune și părți care pot fi corectate în toate stilurile de parenting aplicate de generația părinților noștri. Însă printre cele mai regretabile, chiar și pe atunci, erau pedepsele corporale și tendința de a disciplina un copil, de a-i impune limite prin constrângere și de a-i cere obediență absolută. Și nu o spun doar eu. Eu nu am o formare psihologică. Însă am o curiozitate nativă care mă face să vreau să dețin argumente solide pentru ceea ce afirm. Altfel nu am avea în față decât un text superficial și bun doar pentru “clickbait”. Tutuși există o variantă de a ne crește copiii fără pedepse și recompense care s- a dovedit a fi net superioară. Mai multe detalii aici.

Am observat și eu ceea ce susțin atât Alfie Kohn, cât și Laura Markham, despre acea nevoie stringentă a părinților de a căuta rețete de disciplinare care funcționează în îndepărtarea comportamentelor nedorite din partea copiilor. Și “Slavă Domnului” rafturile de parenting ale librăriilor abundă în astfel de mici tratate de disciplinare. Însă cu ce scop? Sau mai degrabă, cu ce preț? Desigur că un copil mic se va speria și te va asculta atunci când îi spui pe un ton răstit sau poate chiar cu o palmă la fund să se oprească din a face ceva. Însă, încă o dată? Cu ce preț? Și aici pot răspunde cu certitudine că prețul este acela al unui viitor adult nesigur, agresiv, cu o inteligență emoțională redusă.

Am auzit cu toții expresii precum: “bătaia e ruptă din Rai”. Și cât de meschin poate fi un astfel de truism. Când te gândești că ea nu este aplicată decât unei ființe mici, fără capacitate de control emoțional, care este într-un proces continuu de învățare și care te consideră pe tine principalul punct de sprijin, ființa cea mai îndrăgită. Însă cu siguranță nu își va mai păstra mult această imagine dacă singura ta formă de a-i prezenta lumea este cu un șut, o palmă sau un țipăt strident. Atunci el va prelua de la tine acest “adevăr” și îl va aplica de căte ori va fi posibil.

Orice fel de pedeapsă este rea. În primul rând pentru că subminează frumusețea unei relații dintre copil și părinte. Și căldura care ar trebui să o  înconjoare. În al doilea rând pentru că un copil lovit, sau pedepsit prin orice formă, va considera că este rău pentru că acțiunea care a dus la pedepsire este rea. Pentru că el nu se află la vârsta la care poate să separe un anumit comportament de sine, ca ansamblu. Și pentru că pedepsele îi încurajează această asociere: sunt ceea ce fac. Și este complet greșit. Și nu îl va ajuta să își asume responsabilitatea pentru fapta care a dus la pedepsirea sa. Nu a avut loc un proces interior de conștientizare, autoritatea de responsabilizare a fost externă, părintele. Și va continua să fie așa. Până când tânărul, apoi adultul, va găsi noi autorități externe de corectură, niciodată el însuși.

Dar să revenim strict la pedeapsa fizică: ea este definită în studiile de specialitate drept utilizarea forței fizice, indiferent de cât de ușoară a fost resimțită de copil, cu intenția de a-i cauza o experiență neplăcută la nivel fizic, cu scopul de a-i corecta un anumit comportament.

Voi rezuma acum concluziile unui studiu exhaustiv realizat de către Elizabeth T. Gershoff și Susan H. Bitensky și publicat în Psychology Public Policy and Law. Mă voi rezuma strict la concluziilor lor despre efectele negative sau pozitive reliefate de studiul pe care îl puteți accesa integral aici.

  1. Este adevărat că pedepsele corporale promovează obediență din partea copilului și reduce anumite probleme de comportament ale acestuia? 

Rezultatele au fost incerte din două motive:

(a) la cel mai primar nivel al teoriei psihologice asocierea dintre un stimul negativ cu un comportament ar trebui să reducă repetarea comportamentului pe viitor.

(b) totuși, acest tip de obedianță nu este internalizat pentru că se întâmplă doar atunci când copilul simte pericolul pedepsei. Scopul principal al acestui proces de socializare ar trebui să fie internalizarea de către copil al motivelor pentru care comportamentul este neadecvat și nu pur și simplu reducerea comportamentului pentru evitarea pedepsei.

(c) mulți părinți au raportat faptul că în mai multe momente copiii lor au devenit agresivi, au mușcat colegi de joacă sau au avut un comportament antisocial: au furat bani de la părinți. Și aici, sunt suficiente motive să suspectăm faptul că agresiunea fizică poate crește, în niciun caz descrește, comportamentul agresiv sau antisocial al copilului.

2. Este adevărat că folosirea pedepselor corporale de către părinți pot genera rezultate negative neintenționate?

(a) afectarea sănătății mentale a copilului: Gershoff a evidențiat faptul că e expunere frecventă și severă a pedepselor corporale a fost asociată pozitiv cu diverse probleme mentale ale respectivilor copii: anxietate, depresie, abuz de alcool și substanțe narcotice și un nivel de maladaptare generalizat, la nivel psihologic. Un element care leagă aceste două realități este factorul de stres la care acesști copii sunt expuși.

(b) erodarea relației dintre părinte și copil: corelația este una foarte logică, întrucât copiii sunt motivați intrinsec să evite experiențele dureroare, este acel instict de conservare pe care îl cunoaștem și îl avem cu toții, iar dacă părinții sunt această sursă de durere, copiii îi vor evita tocmai pe ei, lucru care va eroda în timp sentimentul de încredere și afecțiune dintre ei.

(c) Agresiune în timpul maturității și comportament antisocial: copiii pot împrumuta în mod automat lecțiile primite despre acceptarea agresiunii ca mod de soluționare a problemelor și ca metodă de a-i controla pe alții, iar lucrurile acestea se vor resimți pe deplin în viața adultă.

3. Este posibil ca acei copii cărora le-au fost aplicate pedepse corporale să fie și abuzați fizic?

(a) Gershoff (2002) a găsit o corelație puternică și consistentă pentru faptul că părinții care aplicau pedepse corporale copiilor erau suspecți de abuz fizic asupra copiilor și cunoșteau chisr posibilitatea de a fi raportați Serviciilor Sociale.

Și încă o concluzie care pe mine m-a frapat: copiii care sunt loviți de către părinți au un IQ mai mic. Un studiu realizat de către Straus și Mallie Pschall a folosit un eșantion de 806 copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani și 704 copii cu vârste între 5 și 9 ani. IQ-urile copiilor cu vârste între 2 și 4 ani care nu erau pedepsiți corporal erau mai mari cu 5 puncte decât ale celor care erau loviți. În cazul copiilor cu vârste între 5 și 9 ani, diferența de IQ era de 2,8 puncte. Studiul integral îl găsiți aici.

Dragi părinți, aceste studii nu sunt niște date preluate pur și simpli de pe Internet (este un argument pe care îl aud atât de des când scriu ceva ce contravine unei credințe înrădăcinate). Sunt studii serioase, realizate pe eșantioane reprezentative care pot schimba modul în care percepeți educația copiilor, puteți reflecta la comportamentele negative pe care le aplicați poate doar automat și pe care poate v-am convins să le corectați. Cu toții ne dorim copii responsabili, altruiști, siguri pe sine și, mai ales, inteligenți. Să le dăm atunci premizele să devină astfel. Stă doar în “mâinile”noastre.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here