Lunile trecute, Miruna Ioani a scris despre Demonul Amiezii, o carte finalistă la Pulitzer, o carte absolut monumentală despre depresie în toate manifestările ei. Am citit-o pe nerăsuflate. Deși a pornit ca un drum în a-mi explica propriile anxietăți și momente depresive, a devenit un studiu etnografic, profund și tăios de lucid, în culturi care nu au nicio legătură una cu cealaltă și care sunt totuși legate de acest demon care apare abia amiaza când sperai că dacă ai trecut de dimineață și de primul duș, e totul ok.

Am citit despre genocidul din Cambodgia și despre atrocitățile comise de Pol Pot. Am citit despre urmările sale și unele povestiri îmi depășesc nivelul de toleranță, deși urmăream Liveleak rece și aproape automat. Am citit despre depresia celor din Groenlanda unde emoțiile nu își găsesc locul printre amenințările de supraviețuire zilnice. Rețin de aici o poveste care m-a marcat profund: o femeie povestea despre modul în care soțul ei și-a pierdut mâna în urma unei lupte cu un urs polar. A supraviețuit dar într-o zi, fiind un vânt puternic, s-a dezechilibrat, a căzut  și a paralizat de la gât în jos. Ea i-a fost alături. Pe tot parcursul vieții ce îi mai rămăsese. Fără să crâcnească. Acestea sunt de fapt provocările unor oameni despre care noi nu prea știm nimic. Iar emoțiile au nuanțe, au medii în care pot fi exprimate liber, prin lamentație chiar, și medii în care așa ceva pare pur și simplu stupid, dată fiind realitatea de acolo. Într-un loc ca ăsta să vorbești despre stări depresive a ca și cum te-ai plânge că nu ai ajuns anul ăsta la Electric Castle într-o secție de oncologie. E o exagerare asumată. Ador Electric Castle.

“Departe de Trunchi -Douăsprezece feluri de dragoste” nu e cu mult diferită la nivel emoțional. Avem în centru familii care își spun povestea identităților orizontale cu care s-au născut copiii lor. Și avem un spectru larg: de la nanism, la autism, sindrom Down, copii-minune, delincvenți, trans și copii care suferă de dizabiliăți grave. Fiecare poveste începe practic cu un soi de disperare și tinde apoi spre acceptare și adaptare. Pentru că dacă ne putem lăuda cu o abilitate clară și incontestabilă, este aceea a adaptabilității de care putem da dovadă în situații pe care cu siguranță nu ni le doream dar cu care ne împăcăm și, mai mult, ne autodepășim prin empatie și înțelegere. Evident, nu toți.

Am citit despre familii înstărite, familii la limita sărăciei absolute, familii din pătura medie. Genotipul și fenotipul nu fac discriminare. Te aleg prin hazard și te marchează într-un mod diferit, uneori constructiv, alteori patetic. Dar este acolo și nu îl vei putea ascunde sub preș. Nu vei putea ascunde un copil cu sindrom Down, ai putea încerca cu unul care suferă de autism. Sau ai putea să accepți noțiunea de neurodiversitate și să îi accepți și pe ei așa cum sunt: speciali. Sau îți poți omorâ copilul care e autist în ideea că oricum viața lui nu va fi niciodată așa cum trebuie. Iar acest “cum trebuie” este poate esența unei normalități pe care o acceptăm mult prea benevol  și pe care o folosim ca normă, deși nu există o singură normă după cum nu există o singură realitate.

Nu pot face un rezumat al celor peste 600 de pagini de povești dezvăluite de multe ori cu lacrimi, urlete de durere, acceptare iubire sau infanticid.Ce e aia reproducere? E un proces cu foarte multe implicații. În mare, la început, fantezia subconștientului ne spune că a face un copil este o garanție pentru noi înșine că vom trăi veșnic. Rareori îi privim pe copii drept entități separate cu o viață proprie. Și apoi intervine o situație care ne depășește și căreia ar fi bine să îi facem față: promisiunea noastră veșnică nu aude, are autism sau e dependentă de aparate.

Vă recomand să citiți cartea asta din scoarță în scoarță. Deși pare o poveste sumbră despre accidente genetice care poate nu ne vor lovi niciodată, este o cartografiere a speranței, o iubirii fără margini, a umanului și, da, și a disperării. Este o analiză realistă, poate cea mai elocventă analiză pe care am citit-o până acum despre viața de familie cu copii cu nevoie speciale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Please enter your name here